Cum se poate plati mai putin impozit la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aprobat de Parlament pe ultima suta de metri a anului trecut, Codul fiscal care intra in vigoare la 1 ianuarie, aduna laolalta aproximativ 90-95% din taxele si impozitele existente in Romania. Scopul

Aprobat de Parlament pe ultima suta de metri a anului trecut, Codul fiscal care intra in vigoare la 1 ianuarie, aduna laolalta aproximativ 90-95% din taxele si impozitele existente in Romania. Scopul declarat al acestui act normativ este de a simplifica legislatia in materie de impozite aplicata in prezent si de a usura munca investitorilor care isi fac planuri de afaceri pe mai multi ani. Practic, Codul fiscal ofera acestora certitudinea ca prevederile fiscale nu se vor mai schimba peste noapte, dandu-le astfel peste cap toate calculele, fiind obligatoriu ca orice modificare a sistemului de impozitare sa fie anuntata cu cel putin sase luni inainte de a fi aplicata.
Deducerea personala de baza - 2 milioane lei
In ceea ce priveste persoanele fizice, Codul fiscal pastreaza in mare prevederile existente in Legea impozitului pe venit, insa aduce si o serie de noutati referitoare la modul de impozitare, in special in ceea ce priveste acordarea unor deductibilitati. Chiar daca s-a renuntat in ultimul moment (din ratiuni mai degraba politice decat economice) la inlocuirea actualului sistem de impozitare in cinci trepte a veniturilor, prin introducerea unei cote unice de 23%, Codul fiscal ofera si o serie de avantaje romanilor care isi platesc impozitele catre stat. In capitolul privind impozitul pe venit este reglementat modul in care vor fi impozitate veniturile din salarii si pensii, precum si cele obtinute din desfasurarea unor activitati independente, cedarea folosintei bunurilor (de exemplu inchirierea de locuinte), veniturile din investitii, cele din activitati agricole, castigurile din premii si jocuri de noroc, precum si veniturile din alte surse. Ca si pana acum, fiecare contribuabil beneficiaza de o suma care nu intra la calculul impozitului pe venit, numita deducere personala de baza. Incepand cu 1 ianuarie 2004, aceasta este de 2 milioane lei, fata de 1,8 milioane lei in 2003. In functie de situatie, platitorul de impozite mai poate beneficia de o deducere personala suplimentara pentru sotul/sotia, copiii sau alti membri de familie aflati in intretinerea acestuia, care pentru 2004 este de un milion de lei. Exista insa si cateva deduceri la plata taxelor care apropie sistemul de impozitare a veniturilor obtinute de persoanele fizice de sistemele aplicate in Uniunea Europeana.
Documentele justificative pentru cheltuieli trebuie prezentate Fiscului
Astfel, in momentul in care isi depune declaratia de venit, contribuabilul poate beneficia de anumite deductibilitati, in sensul ca din impozitul calculat i se scad anumite sume. Mai precis, este vorba de asa-numitele deductibilitati economice. Astfel, in cazul in care isi face anumite reparatii pentru imbunatatirea confortului termic al locuintei (termopane, izolatie etc.), contribuabilul beneficiaza de o reducere in limita a 15 milioane lei pe an din impozitul datorat statului. De asemenea, in cazul in care cotizeaza la un fond privat de pensii sau/si unul de sanatate, impozitul platit poate fi mai mic decat cel datorat cu pana la 200 de euro (echivalentul in lei) pe an pentru fiecare dintre cele doua operatiuni. Tot de 200 de euro pe an este si deducerea acceptata pentru asigurarea locuintelor (cu exceptia bunurilor aflate in interior). Pentru a i se recunoaste aceste deduceri, contribuabilul trebuie sa pastreze si sa prezinte Fiscului documentele justificative (chitante, facturi etc). Totodata, in cazul in care doreste sa faca o sponsorizare catre o organizatie neguvernamentala (casa de copii, azil de batrani, organizatie care ofera burse elevilor si studentilor s.a.m.d.), contribuabilul poate solicita ca 1% din impozitul datorat sa fie virat organizatiei respective. In ultimul moment, pe fondul masurilor BNR de limitare a creditarii, parlamentarii au decis sa elimine posibilitatea deducerii din impozit a sumei de 500 de euro (echivalent in lei) pe an pentru dobanzile la creditele ipotecare contractate pentru locuinta de domiciliu. "Poate ca din 2005 se va introduce aceasta facilitate daca deficitul de cont curent va ajunge in limite acceptabile", spun oficialii Finantelor. O veste buna pentru pensionari este aceea ca pensiile pana la 8 milioane lei nu vor mai fi impozitate (fata de 5,7 milioane lei - plafonul maxim in 2003). Deocamdata nu se stie insa cati pensionari au pensii cuprinse intre 5,7 si 8 milioane lei pentru a vedea daca intr-adevar aceasta masura va avea un efect semnificativ pentru un numar mare de pensionari.
Indemnizatiile si premiile sportivilor si ale antrenorilor scapa de taxare
Potrivit Codului fiscal, raman in continuare neimpozabile veniturile obtinute de creatorii de software, sportivi, antrenori si alti specialisti, precum si cele obtinute de catre romanii care lucreaza legal in strainatate si obtin acolo venituri a caror impunere este finala. Nu se impoziteaza, de asemenea, nici ajutoarele de la stat, precum si indemnizatia de maternitate sau pentru cresterea copilului, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca. Totodata, la categoria venituri neimpozabile sunt incluse sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sumele primite drept despagubiri pentru pagube produse de calamitati naturale si pentru cazurile de invaliditate sau deces. Tichetele de masa si alte bonuri de valoare, precum si sumele si bunurile obtinute din sponsorizari sau primite cu titlu de mostenire sau donatie, nu sunt nici ele supuse impozitarii. Tot la aceasta categorie intra diurna pentru personalul diplomatic, anumite subventii, precum si premiile sau cazarea, masa si transportul elevilor participanti la competitii interne si internationale.
Facilitati pentru persoanele cu profesii liberale
Persoanele care desfasoara activitati independente (medici, avocati, notari, auditori financiari, contabili, arhitecti etc.) pot beneficia de o cota deductibila de 5% pentru activitatile de sponsorizare si mecenat, si de 2% pentru cheltuielile de protocol. Pentru veniturile din drepturile de activitate intelectuala, impozitul se stabileste prin scaderea din venitul brut a 60% (cheltuiala deductibila) si a CAS-ului platit. Pentru lucrarile de arta monumentala, suma deductibila este de 70%, plus CAS-ul platit. De precizat ca tot la capitolul cheltuieli neimpozabile intra, pe langa ajutoarele de inmormantare, cadourile primite de angajati cu ocazia Pastelui, zilei de 1 Iunie, Craciunului si altor sarbatori similare pentru alte culte, si de catre angajate cu ocazia Zilei de 8 Martie, cu conditia ca acestea sa nu depaseasca 1,2 milioane lei. Veniturile din dividende se impoziteaza cu 5%, iar cele din dobanzi cu 1%. Sumele castigate din jocuri de noroc se impun, prin retinere la sursa, cu 20%, cota aplicata asupra venitului net. Nu sunt insa impozabile veniturile obtinute din premii sau jocuri de noroc, in bani sau natura, sub nivelul de 7,6 milioane lei pentru fiecare castig realizat de la acelasi organizator sau platitor, intr-o singura zi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite