"Am pierdut tot: copil, noră şi trei nepoţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama băiatului ucis alături de familia sa în tragicul accident de la Buzău spune că viaţa ei nu mai are rost Cei care i-au cunoscut pe soţii Serediuc şi pe copiii lor sunt şocaţi de

Mama băiatului ucis alături de familia sa în tragicul accident de la Buzău spune că viaţa ei nu mai are rost

Cei care i-au cunoscut pe soţii Serediuc şi pe copiii lor sunt şocaţi de moartea acestora.

Vieţile celor cinci membri ai familiei Serediuc au fost spulberate într-o fracţiune de secundă pe 29 august, la ora 18.40. Neculai, 33 de ani, Gabriela, 34 de ani, gemenii Iustin şi Vlăduţ, de 3 ani, şi Mădălina, de 5 ani, se întorceau de la Bucureşti, acolo unde bărbatul lucra ca subinginer la o societate de construcţii. Gabriela îşi dusese copiii pentru a mai petrece trei-patru zile cu tatăl lor. În ziua accidentului se întorceau cu toţii la Suceava, unde îi aştepta mama lui Neculai, Ioana.

Ultimul telefon

Cu puţin timp înainte de accident, Gabriela Serediuc a sunat-o pe cumnata ei să o anunţe că vor ajunge acasă în câteva ore. În localitatea buzoiană Glodeanu Sărat, pe DE 85, un Seat condus de Alexandru Răzvan Bănuţoiu, în vârstă de 27 de ani, din Bucureşti, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin maşina în care se aflau cei cinci suceveni. Gabriela, profesoară de religie, îşi luase concediu să-i îngrijească pe gemenii care abia împliniseră trei ani.

"Vreau să mor"

Ioana Serediuc, mama bărbatului decedat, jeleşte de trei zile. Într-o secundă a pierdut tot ce avea mai drag: fiul, nora şi cei trei nepoţi.

"Vreau să mor, să nu mai trăiesc. Băiatul meu era cel care avea grijă de mine. Îmi trimitea bani, că eu din pensia mea de 80 de lei nu puteam să fac mai nimic. Nora stătea cu mine şi cu nepoţeii. Aduceau atâta veselie în casă!", a reuşit să îngâne femeia de 73 de ani pentru care viaţa nu mai are rost.

O familie perfectă

Vasile, fratele lui Neculai, spune că cei cinci se înţelegeau bine şi erau invidiaţi pentru familia frumoasă pe care o formau, mai ales că în curând urma să se nască şi cel de-al patrulea copil. "Vreau să cred că visez. Ei erau ceea ce se putea numi o familie perfectă", a spus fratele lui Neculai Serediuc.

Vecinii sunt şocaţi de tragedie. Nu le vine să creadă că s-au dus toţi odată. "Era o familie foarte bună. Erau tineri, plini de viaţă, aveau trei copii frumoşi", a spus una dintre vecinele familiei Serediuc.

Familia Serediuc a plecat ieri la Buzău pentru a ridica trupurile celor cinci de la morgă. Astăzi ei vor fi înmormântaţi în satul natal al Gabrielei, Pleşa, din judeţul Neamţ.

Autorul accidentului are şanse să trăiască

Autorul accidentului de vineri seara, Alexandru Răzvan Bănuţoiu, se afla ieri în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

"Starea tânărului de 27 de ani este momentan stabilă. Acesta a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, în momentul de faţă aflându-se la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca. În urma accidentului, tânărul a suferit un politraumatism abdominal: ruptură a organelor abdominale, hemoragie internă şi fractură de femur.

Ca urmare a politraumatismelor suferite, evoluţia stării de sănătate a acestuia este imprevizibilă", declară Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca. (Magda Şerban)

Gabriela era profesoară de religie

Gabriela Serediuc (foto), 34 de ani, era profesoară de religie. Ea stătea însă de mai mult timp acasă, după ce îşi luase concediu pentru a-i îngriji pe gemenii Vlăduţ şi Iustin. În curând urma să se nască şi cel de-al patrulea copil, Gabriela fiind îmsărcinată. Odată cu începerea noului an şcolar, Gabriela ar fi trebuit să se întoarcă la catedră, fiind profesoară la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Poliţişti cercetaţi în cazul accidentării lui Gheorghe Zamfir

Un ofiţer şi un subofiţer de la Brigada de Poliţie Rutieră (BPR) din Capitală sunt cercetaţi administrativ pentru modul în care au coordonat intervenţia la locul accidentului în care a fost implicat, vineri, naistul Gheorghe
Zamfir (foto).

Serviciul Inspecţie Internă, din cadrul MIRA, a dispus declanşarea procedurii cercetării prealabile faţă de inspectorul principal Cristian Andrieş, şef de tură în dispeceratul BPR, şi agentul Cristian Joiţa, lucrător în aceeaşi unitate.

Poliţiştii ar fi sosit la locul accidentului cu o întârziere de trei ore din cauză că agentul Cristian Joiţa a încurcat străzile şi a aşteptat să primească informaţii de la echipajul de poliţie care s-a deplasat la spital. (Sorin Ghica)

Viceprimarul din Roşiori a adormit la volan

Viceprimarul comunei brăilene Roşiori, Mihai Pitulice (29 de ani), a decedat duminică, în urma unui accident petrecut pe DE 584. Pitulice, care se întorcea acasă de la o nuntă, a adormit la volan şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, edilul a murit pe loc, iar soţia sa (25 de ani) a fost grav rănită. (Liviu Ghinea, Brăila)

Doboş şi-a revenit din comă pentru câteva minute

Starea de sănătate a lui Toni Doboş s-a ameliorat. Fostul internaţional român a trecut cu bine peste operaţia în care i-a fost extirpat un hematom de pe creier, după ce a fost internat de urgenţă la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Cluj, în urma unui grav accident de circulaţie.

Doboş a fost în comă mai bine de 12 ore, iar conform unor surse neoficiale din anturajul fostului fotbalist, acesta s-a trezit pentru câteva minute ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.00.

Ştefan Florian, şeful secţiei unde este internat Doboş, a declarat doar că "situaţia pe care o prezintă pacientul este una mai bună, e stabil şi îl ţinem în continuare sub observaţie". Potrivit apropiaţilor lui Doboş, în cazul în care acesta nu va ieşi din comă în următoarele 48 de ore, medicii vor încerca să îl trezească forţat. Şeful Secţiei de Neurochirurgie a infirmat însă aceste informaţii.

Medicii susţin că diagnosticul lui Doboş este traumatism cu dilacerare a creierului, adică o serie de celule ale creierului i-au fost distruse prin ruptură violentă de ţesut.

"Există tratamente pentru dilacerare şi cred că starea sa merge spre bine. Cred că în maximum o săptămână se va şti clar dacă pacientul se va însănătoşi sau nu", a explicat Horia Simu, şeful Serviciului de Ambulanţă Cluj. (Radu Neag, Cluj)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite