Doar 60.000 de persoane şi-au făcut pensii facultative
0Ca să atragă semnături pentru pilonul III, fondurile se bazează tot pe agenţii care au vândut pensii obligatorii. Ultima raportare a Comisiei de Pensii, din data de 8 februarie,
Ca să atragă semnături pentru pilonul III, fondurile se bazează tot pe agenţii care au vândut pensii obligatorii.
Ultima raportare a Comisiei de Pensii, din data de 8 februarie, contabilizează un număr de 60.417 persoane înscrise la pensiile private facultative şi active de aproximativ 4,9 milioane de euro pentru cele şapte fonduri. Deocamdată însă, vânzările pentru pilonul III au fost făcute mai mult de către consultanţii financiari mai vechi ai companiilor autorizate.
Legislaţia prevede, pe lângă înfiinţarea unei noi societăţi pentru administrarea fondurilor de pensii facultative, şi autorizarea, separat, a agenţilor de marketing care vând acest produs. Pentru a primi însă autorizaţia, aceştia au nevoie de training separat din partea administratorului.
Bram Boon, director general ING Asigurări, spune că, până în prezent, compania pe care o conduce s-a concentrat pe canalul tradiţional de vânzări al asigurărilor de viaţă. "Este vorba de consultanţi, întrucât am considerat că aderenţii au nevoie de consilierea financiară a unui profesionist în domeniu", spune Boon.
Totuşi, acesta crede că pentru ING Asigurări provocarea va fi să folosească baza de date obţinută în urma campaniei de aderare la pensiile private obligatorii şi să lărgească forţa de vânzări. Cu alte cuvinte, Bram Boon speră ca din cei 1,3 milioane de aderenţi pe care ING i-a atras pentru pilonul II, o parte să fie convinşi să încheie şi o poliţă facultativă.
Iar pentru acest lucru, managerul ING Asigurări speră să se bazeze tot pe cei 20.000 de agenţi de marketing folosiţi în campania pentru pensiile obligatorii. Şi BCR Asigurări de Viaţă se bazează în lupta pentru atragerea de semnături pentru pilonul III tot pe experienţa celor 500 de agenţi de marketing.
Societatea este marea surpriză în topul pensiilor facultative clasându-se pe locul trei după fondurile de pensii administrate de Allianz-Ţiriac. Totuşi, poziţia ocupată pe podium se datorează în principal faptului că acţionarul majoritar a decis să dea tuturor celor 10.000 de angajaţi ai BCR pensii facultative, ca bonus salarial.
Allianz-Ţiriac, singura companie autorizată direct pentru ambele tipuri de pensii, şi-a bazat forţa de vânzări pentru pilonul III pe 2.345 de agenţi activi de marketing. Practic, aceştia au fost cei mai eficienţi vânzători, având în vedere numărul de participanţi adunaţi la cele două fonduri gestionate de Allianz: 15.432 de participanţi pentru AZT Moderato şi 13.270 pentru AZT Vivace.