În pat cu agentul imobiliar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii imobiliari susţin că, potrivit noilor prevederi, ar trebui să locuiască o perioadă cu proprietarii care vor să vândă locuinţa ca să observe toate defectele .

Mult aşteptată ordonanţă care reglementează activitatea din domeniul imobiliar, prima de altfel de la noi, a apărut în urmă cu două săptămâni. Cu toate că agenţiile imobiliare îşi puneau mari speranţe în noul act legislativ, aceasta nu crează decât confuzie. Asta pentru că nu aduce mare lucru în plus pentru nici una dintre părţile care îşi dau concursul la încheierea unei tranzacţii imobiliare.

Ce spune legea

Actul normativ conţine şi unele aspecte, considerate de agenţii imobiliari drept „aberaţii“, pentru că nu pot fi aplicate aşa cum prevede legea. Ordonanţa spune că viitorul client trebuie fie informat de agentul imobiliar despre tot ce se poate, legat de proprietatea în discuţie. Unele sunt perfect întemeiate, altele sunt imposibil de arătat. De acum, fiecare agent imobiliar care vrea să vândă o proprietate trebuie să cunoască: surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor. Reprezentanţii agenţiilor imobiliare sunt de părere că nu au de unde să ia aceste informaţii cerute de lege. „Unele prevederi din actul normativ sunt aberante. Cum să depisteze agentul imobiliar toate sursele de zgomot şi toate mirosurile? Ca să vadă ce zgomot este noaptea şi ce mirosuri persistă, ar trebui ca agentul imobiliar să se mute pentru câteva zile cu proprietarul în locuinţa respectivă, iar astfel să poată să-i furnizeze cumpărătorului toate datele. Poate că proprietarul a făcut o igienizare a apartamentului cu o lună înainte să-l vândă şi după o lună apare igrasia. Ce vede clientul, vedem şi noi în timpul vizionării“, spune Cosmin Stretea, adminsitratorul unei agenţii imobiliare. “Măcar acuma se justifice banii pe care-i cer de la clienţi. Nu mi se părea normal comisionul pe care-l cerea agenţiile, fără să facă mai nimic. Acum o să şi muncească ceva pentru comision”, Elena Săbăduş.

Cumpărători protejaţi

Atâta timp cât nu există planuri ale administraţiei locale sau studii cu zonele inundabile, unui agent imobiliar îi este imposibil să-i furnizeze clientului date exacte. „Prin actul de vânzare-cumpărare, cumpărătorul este protejat de viciile ascunse ale imobilului. Răspunderea îi aparţine vânzătorului. Or, prin acest act normativ, se interpretează greşit rolul agentului imobiliar. Abia după ce va apărea legea organică pentru domeniul imobiliar va fi un echilibru între consumator şi agenţiile imobiliare“, spune Cosmin Stretea. De altă părere sunt cei care sunt în căutarea unei locuinţe. “Am prieteni care şi-au cumpărat un apartament şi când au început să lucreze pe el au realizat că lucrurile nu erau cum le-au fost prezentate de vechii prorietari. Din acest motiv eu îmi caut un apartament de opt luni deja. Nu vreau să-mi cumpăr ceva şi pe urmă să regret”, mărturiseşte Crina Bârle.
Un alt element de noutate, este faptul că agenţia imobiliară are dreptul să-i ceară comision clientului abia după ce s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, şi nu după semnarea precontractului, aşa cum era până în prezent.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite