"Să păstrăm apele curate!" continuă până în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), în parteneriat cu Holcim România, a iniţiat o acţiune de montare a coşurilor de gunoi pe malurile râurilor şi în zona falezelor

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), în parteneriat cu Holcim România, a iniţiat o acţiune de montare a coşurilor de gunoi pe malurile râurilor şi în zona falezelor litorale care a debutat la Mangalia în perioada 17-22 iunie.

Această campanie naţională de de responsabilizare ecologică a cetăţenilor şi autorităţilor denumită "Să păstrăm apele curate!" continuă până pe data de 9 octombrie, iar valoarea totală a acestui proiect se ridică la 90.000 euro, după cum a spus, de curând, Marius Postelnicescu, directorul general al ANAR.

Coşuri colorate de la Holcim

"Coşurile sunt amplasate în zone cu afluenţă turistică, astfel încât toţi cei care trec prin aceste locuri să aibă condiţii optime pentru a depozita deşeurile pe care le generează. Fiecare locaţie în care sunt sau vor fi amplasate coşuri în cadrul campaniei <> , beneficiază de seturi de câte trei coşuri colorate diferit, pentru colectarea selectivă a deşeurilor" a declarat, în exclusivitate pentru "Adevarul", Mugur Bădărău, specialist relaţii publice Holcim.

Coşurile sunt golite de către companiile de salubritate care operează în zonele respective, la intervale optime, iar pentru locaţiile în care sunt amplasate coşuri se semnează un protocol cu primăria activă în zona respectivă astfel încât şi aceste coşuri să intre în circuitul de salubrizare.

"În săptămâna 10-15 iulie, alte acţiuni de ecologizare şi de montare de coşuri se vor desfăşura pe litoral în Eforie Nord, Eforie Sud sau Costineşti. Până la sfârşitul lunii septembrie vor urma şi alte acţiuni şi în zone turistice din Ialomiţa, Calaraşi ori Brăila" a mai spus Mugur Bădărău.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite