Adevarul.ro

Inutil a zăbovi prea mult asupra avantajelor pentru România ale scutului antirachetă. În primul rând, faptul că România încetează a se mai afla la periferia sistemului occidental de securitate. Acum, se află într-o poziție extrem de importantă. Sunt întru totul de acord cu acei analiști care afirmă că de-abia de acum înainte România face parte, strategic vorbind, din Europa Centrală. Mai adăugați la lista avantajelor prezența pe teren a militarilor americani, aici, la Marea Neagră. Cu toate consecinţele,. Inclusiv asupra politicii noastre răsăritene.

Din păcate, nu ne facem bine și subiectul nu a scăpat de boala politizării.

O formulare cel puțin neinspirată a fost inclusă în comunicatul președintelui: scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei.

În astfel de situaţii, este, poate, mai bine să nu spui decât să precizezi. Pentru că nu adusese nimeni Rusia în discuţie. Şi, oricum, extinderea şi regândirea scutului antirachetă, decisă încă din septembrie 2009 de administraţia Obama, fusese primită la Moscova mult mai relaxat decât proiectul predecesorului George W. Bush.

Radarele ce urmau a fi amplasate în Polonia şi Cehia, conform vechiului plan, erau considerate de Moscova o ameninţare, în mult mai mare măsură decât instalaţiile,

probabil, mobile, ce urmează a fi plasate în România. 

Invocarea Rusiei este mai degrabă o mişcare de uz intern  - un fel de a face cu ochiul, complice, auditoriului. „Eu vă spun că nu e o ameninţare faţă de Rusia, dar,

ştiţi voi...”

O asemenea asigurare, de care Moscova oricum nu avea nevoie dinspre Bucureşti, arată mai degrabă continuarea unui complex faţă de Rusia – după cum, nerecunoscând statul Kosovo, printr-un şir de decralaţii pline de indignare, nu am făcut decât să  atragem atenţia asupra unui alt tip de complexe şi slăbiciuni. Complexe şi slăbiciuni legate de Transilvania şi prezente, din fericire, doar în minţile noastre şi nu în realitate.

Pe de altă parte, referirea la Rusia continuă, într-un mod cu mult mai subtil, declaraţiile hazardate cu care preşedintele îşi asezonează politica faţă de Republica Moldova – cele cu referire la Hitler şi Stalin, de exemplu.

Suntem parte a unui sistem de securitate cum România nu a avut parte în decursul scurtei sale istorii - România, ca proiect politic şi civic, nu datează decât de un

secol şi jumătate. Tocmai acest scut de securitate ne poate permite să fim mai relaxaţi şi să ne vedem, în linişte, de obiectivele noastre. Iar în relaţia cu

Rusia, e mai bine să taci şi să faci decât să vorbeşti şi să provoci inutil.

Surprinde însă reacţia foarte slabă a liderilor PSD. Absorbiţi cu totul de trosnelile interne, ei înclină să vadă în această poveste mai curând partea de succes politic al lui Traian Băsescu. Astfel că Ion Iliescu se arată luat prin surprindere şi oricum, e împotrivă. Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, atrage atenţia că ruşii vor protesta – iar, ruşii ăştia! Cât despre Mircea Geoană, fost ambasador la Washington şi ministrul de externe în mandatul căruia soldaţii români au plecat în Irak, se teme că România va deveni ceva mai vulnreabilă.

Ce lovitură pentru PSD, în plină detbazere publică pentru şefia partidului! Luaţi pe nepregătite şi reacţionând şcolăreşte, pesediştii parcă se grăbesc să justifice atacurile din campania electorală ale lui Traian Băsescu, potrivit cărora ei ar face jocurile Rusiei - tot ruşii!

În sfârşit, nu se poate trece uşor peste declaraţia premierului Boc, o straşnică dovadă de beţie politicianistă.  Pentru şeful Guvernului, scutul nu numai că va aduce bunăstare românilor – asta-i başca ! – dar el apără democraţia.

Asta e deja prea mult. Bunăstarea şi democraţia ni le facem, totuşi, noi şi nu ni le aduc americanii pe tavă. Securitatea naţională este, într-adevăr, o condiţie a prosperităţii şi a democraţiei. Dar nu şi o garanţie.

Iar dacă democraţia noastră mai dă rateuri – unii spun că se gripează de-a dreptul – atunci cauzele nu trebuie căutate la Teheran. Şi nici măcar la Moscova. Ele sunt

aici, în România şi, dacă nu acţionăm noi asupra lor, nu o vor putea face unităţi întregi de americani înarmaţi până-n dinţi. Cu scutul lor, cu tot.