Un nou oraş va fi construit sub Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iuri Lujkov, primarul capitalei Rusiei, a promis că, pentru protecţia subterană, se va excava 80% din pământul aflat sub picioarele moscoviţilor În epoca sovietică, sub Moscova au fost

Iuri Lujkov, primarul capitalei Rusiei, a promis că, pentru protecţia subterană, se va excava 80% din pământul aflat sub picioarele moscoviţilor

În epoca sovietică, sub Moscova au fost construite o mulţime de tuneluri mai mult sau mai puţin secrete, iar unii spun că a fost construit chiar un metrou separat pentru mai-marii Partidului Comunist. Dar primarul de azi al Moscovei spune că îşi doreşte mai mult şi promite că 80% din pământul aflat sub Moscova va fi excavat.

Iuri Lujkov, omul care a devenit primarul Moscovei în anul 1992 şi care a avut "curajul" să dărâme Hotelul Russia, până atunci cel mai mare din lume, precum şi alte 500 de edificii din centrul istoric al oraşului, are acum un plan care i-a pus pe gânduri pe geologii ruşi. Construirea unui întreg oraş subteran, după modelul chinez al Beijingului sau cel canadian, de la Montreal.

Construcţie megalitică, pe orizontală

Ca să facă un oraş de o asemenea mărime chiar sub Moscova, inginerii ruşi vor munci mai ceva decât constructorii de pe vremea faraonilor. Puse una peste alta, clădirile de mai multe etaje care se vor realiza în subteran echivalează cu realizarea a zece piramide, cât cele din Egipt. Pe sub pământ vor fi magazine, grădini, parcuri şi fântâni arteziene, toate luminate după modelul japonez. Becurile cu lumină albastră ale japonezilor au asigurat germinarea şi creşterea până la maturitate a unui întreg lan de orez, sub unul dintre zgârie-norii din Tokyo. Prin urmare, se pot cultiva flori şi copaci sub pământ şi la Moscova, şi-a zis primarul Lujkov. Dar, pe lângă parcuri, sub străzile Moscovei se vor construi şi magazine, teatre, cinematografe, restaurante, hoteluri, parcări, muzee şi săli de sport.

Lucrările încep anul viitor

Proiectul este atât de avansat încât deja s-au stabilit cele 25 de fronturi de lucru, de unde se vor porni săpăturile. Una dintre intrări va fi chiar sub celebra stradă Tverskaya, unde se află cele mai frumoase cădiri ale Moscovei şi câteva dintre cele mai cochete pieţe publice îndrăgite de ruşi. Cum demararea lucrărilor va avea loc chiar anul viitor, primarul şi-a atras o sumedenie de critici din partea celor care, dintr-o dată, nu vor mai putea merge în parc sau la plimbare din cauza numărului mare de şantiere. Dar Lujkov nu se lasă intimidat. În următorii trei ani, el va construi trei milioane de metri pătraţi locuibili în subteran, cea mai mare parte urmând a fi vânduţi ca spaţii comerciale. Prin vânzarea acestora, primăria va obţine banii necesari următoarei etape. Experţii estimează că noul oraş va fi foarte solicitat, mai ales că sub pământ nu vor fi cheltuieli prea mari cu încălzirea, ceea ce pentru ruşii obişnuiţi să reziste la -30 grade Celsius este un avantaj. Singurii care se tem sunt geologii, care încă nu s-au lămurit dacă solul Moscovei va suporta sau nu o astfel de construcţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite