De la 1 octombrie, gazele se scumpesc cu 3,7%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au dat ieri o veste bună şi una proastă: electricitatea nu se va scumpi în acest an, dar tarifele la gazele naturale livrate populaţiei pentru trimestrul patru vor creşte în

Autorităţile au dat ieri o veste bună şi una proastă: electricitatea nu se va scumpi în acest an, dar tarifele la gazele naturale livrate populaţiei pentru trimestrul patru vor creşte în medie cu 3,7%. Cauza o reprezintă scumpirea gazelor din import cu circa 15 procente, în timp ce preţul producţiei interne ar putea rămâne nemodificat. Importurile au o pondere de circa 40% în coşul de gaze livrat consumatorilor.

Majorarea va fi aplicată de la 1 octombrie, a anunţat, ieri, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). "Pentru trimestrul patru al anului 2007 este estimat un nivel de preţ pentru gazele naturale din import de 315 dolari/1.000 metri cubi, în creştere cu 40 de dolari/1.000 metri cubi, comparativ cu trimestrul trei al anului curent", se spune într-un comunicat al ANRE. Reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative au declarat pentru "Adevărul", cu o zi înainte, că pentru anul 2008 preţurile locale de referinţă (PLR) la energia termică vor creşte doar în şapte-opt localităţi, cu cel mult 10%, în celelalte tarifele rămânând nemodificate.

Estimarea întreţinerii

"Preţul gazului are o pondere de cel mult unu la sută în factura finală la întreţinere", susţine preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAPR), Radu Opaina. Cea mai mare valoare a întreţinerii este estimată pentru luna ianuarie 2008. Un studiu al FAPR arată că o persoană care stă într-un apartament cu două camere va plăti în jur de 360 de lei pe lună. În situaţia în care apartamentul are centrală proprie, valoarea întreţinerii va fi de aproximativ 255 de lei pentru luna ianuarie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite