15 medici ginecologi si obstetricieni de la Maternitatea "Elena Doamna" din Iasi au prezentat parafele la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicamentul se recomanda, de regula, de catre medicii oncologi

O ancheta penala fara precedent se desfasoara in aceste zile in spatele portilor Spitalului de Obstetrica si Ginecologie "Elena Doamna" din Iasi. Dupa ce medicul Simona Niculescu a intrat in atentia procurorilor Parchetului de pe langa Curtea de Apel si Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi pentru ca ar fi eliberat sute de retete de Fortral (medicament inclus in categoria narcoticelor), alti 15 medici au prezentat parafele la control si au raspuns intrebarilor adresate de anchetatori. "Nu stim decat ca 15 medici din maternitate au fost audiati de Politie pentru ca s-au eliberat fiole de Fortral cu retete pe care se aflau parafele lor", a afirmat medicul Razvan Socolov, purtatorul de cuvant al Spitalului "Elena Doamna". Buna parte dintre doctorii audiati sustin ca politistii le-au aratat cateva retete cu parafele lor, insa medicii interogati resping categoric afirmatia ca le-ar fi prescris Fortral persoanelor trecute in retete. In plus, acest medicament psihotrop se recomanda in cazul bolilor canceroase (analgezic folosit impotriva durerilor acute sau cronice), recomandarea fiind facuta, de regula, de medicii oncologi. Comisia de ancheta a mai stabilit ca o parte din retete, eliberate acum cateva luni, contin parafele unor medici care nu mai profeseaza in cadrul maternitatii iesene si ca buna parte dintre bolnavii care necesitau Fortral nu erau decat niste nume fictive. Sub rezerva anonimatului, cativa medici de la "Elena Doamna" au marturisit ca parafa poate fi subtilizata si folosita de diverse persoane, fie cand medicul se afla in blocul operator, fie cand parafele se mai uita in triajul unitatii medicale. Deocamdata, doar medicul Simona Niculescu a fost pus sub acuzatie pentru fals si uz de fals. Nu este exclus ca retetele expertizate grafologic sa indice si alte persoane vinovate de prescriere ilicita a narcoticului Fortral.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite