Avem nevoie de o lege a apei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa din pânza freatică de mare adâncime constituie o rezervă strategică Pânzele de apă subterane întâlnite în forajele de explorare petrolieră constituie o sursă importantă de

Apa din pânza freatică de mare adâncime constituie o rezervă strategică

Pânzele de apă subterane întâlnite în forajele de explorare petrolieră constituie o sursă importantă de apă nevalorificată încă. Aceasta ar putea fi folosită, în principal, pentru satisfacerea nevoilor de consum a populaţiei, dar, în funcţie de disponibilităţi, şi pentru sistemele de irigaţii raţionale.

La această concluzie a ajuns Teodor Orăşianu, consilier ştiinţific al Grupului Rompetrol şi membru corespondent al Academiei Române, care a iniţiat proiectul "Apa pentru toţi - De la criza aurului negru la criza aurului albastru".

Proiectul are în vedere identificarea şi evaluarea resurselor de apă potabilă din pânzele acvifere profunde existente în zonele deşertice şi semiaride sau în regiunile cu perioade de secetă prelungită. De asemenea, lansatorii proiectului vor reevalua datele din sondele de petrol abandonate şi le vor corela cu datele seismice în vederea identificării nivelurilor acvifere străbătute de acestea.

"Rezervele de apă din rezervoarele de roci cu ape fosile, neregenerabile, constituie rezerve strategice şi trebuie să facă obiectul unei legislaţii adecvate", a spus Teodor Orăşianu.

Una dintre premisele care au stat la baza lansării proiectului "Apa pentru toţi" a fost şi faptul că, în România, numai 600 de localităţi rurale sunt racordate la un sistem de apă curentă. În plus, 90% din localităţile rurale din ţara noastră sunt dependente de apa freatică de mică adâncime, adesea nepotabilă, cu efecte dăunătoare sănătăţii.

"Trăim într-o lume în care corporaţiile trebuie să-şi asume obligaţiile faţă de societate. În acest sens, una dintre modalităţi este sprijinirea ştiinţei", a declarat Emil Constantinescu, fost preşedinte al României.

Apa este inegal împărţită pe glob

Numai 3% din totalul apei de pe Terra este potabilă. Mai mult decât atât, acest procent este împărţit pe glob, în mod inechitabil. Distribuirea resurselor de apă dulce este de 600 de litri per adult/zi în SUA, 250 de litri per adult/zi în UE şi numai 10 litri per adult/zi în Africa.

Teodor Orăşianu consideră că asigurarea unui partaj echitabil al rezervelor de apă ar putea fi realizat prin implicarea unor instituţii internaţionale.

Gestionarea globală a resurselor de apă poate fi făcută prin programe internaţionale. Omul de ştiinţă este de părere că eventualele conflicte locale ar putea fi evitate prin constituirea unei comisii internaţionale de supraveghere şi arbitraj menită să administreze rezervele de apă potabilă în regiunile unde numeroşi utilizatori trebuie să-şi împartă resursele de apă limitate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite