"Nu vom negocia cu transportatorii modul de atribuire a autorizatiilor de transport"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea, nu intentioneaza sa negocieze cu transportatorii, care au iesit zilele acestea in strada, modul de atribuire a autorizatiilor de

Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea, nu intentioneaza sa negocieze cu transportatorii, care au iesit zilele acestea in strada, modul de atribuire a autorizatiilor de transport. "Acest punct nu se negociaza. Autorizatiile de transport international de marfa se vor repartiza de catre computer. Pentru celelalte puncte de pe lista de doleante suntem deschisi la negocieri", spune ministrul Transporturilor. Mitrea afirma ca atunci cand Executivul a luat decizia atribuirii electronice a autorizatiilor de transport s-a consultat cu transportatorii, iar "marea majoritate a sustinut aceasta decizie. Doi ani am lucrat la acest sistem si nu vom renunta la el". In ceea ce-i priveste pe cei care au protestat fata de acest sistem, Miron Mitrea spune ca "sunt 100 de soferi care nu au nevoie de calculator si 3-4 patroni". Referindu-se la celelalte doleante ale grevistilor, ministrul Transporturilor spune ca se vor purta negocieri pe marginea acestora, desi unele sunt mai putin realiste. "Nu putem desfiinta toti transportatorii care au mai putin de cinci masini sau nu putem sa-i excludem pe membrii asociatiilor transportatorilor de la discutii. Vom purta negocieri, dar la acestea vor participa si celelalte asociatii ale transportatorilor", a mai adaugat Mitrea. Incepand de luni, aproximativ 150 tiruri si autotrenuri au marsaluit pe strazile Capitalei pentru a-i convinge pe guvernanti sa renunte la sistemul electronic de acordare a autorizatiilor de transport international de marfa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite