"Daca eu n-am dat o directiva, ea nu exista!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"In general, directivele politice in partid le supervizez eu. Daca eu n-am dat o astfel de directiva, inseamna ca o astfel de directiva nu s-a dat", a spus, ieri, Adrian Nastase, dezvaluind, fara sa

"In general, directivele politice in partid le supervizez eu. Daca eu n-am dat o astfel de directiva, inseamna ca o astfel de directiva nu s-a dat", a spus, ieri, Adrian Nastase, dezvaluind, fara sa vrea, cum se conduc lucrurile in PSD. Adrian Nastase a facut aceasta remarca dupa ce i s-a spus ca Octav Cozmanca ar fi transmis in teritoriu "sa se traga o brazda adanca peste PUR". Declaratia lui Nastase vine la scurt timp dupa ce secretarul general al partidului de guvernamant, Dan Matei Agathon, a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca "Adrian Nastase conduce partidul cu o mana de fier". Pornirile autoritare ale presedintelui Nastase sunt criticate de unii pesedisti, dar explicate de altii prin aceea ca "nu poti tine altfel un asemenea partid in mana". Tendinta PSD de a aluneca spre gesturi mai putin democrate s-a vazut in special in ultima perioada, cand o serie de actiuni organizatorice au fost facute in afara statutului pesedist, imbratisandu-se ideea ca "cine poate mai mult, poate si mai putin". Este pentru prima oara insa cand Adrian Nastase afirma public ca el controleaza tot ce misca in partid.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite