Un muzeu al suferinţelor

Pe pereţii Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei sunt gravate peste 14.000 de nume. Memorialul este aşezat de Consiliul Europei printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Pe zidurile Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, unul dintre principalele puncte de atracţie ale Sighetului Marmaţiei, sunt gravate peste 14.000 de nume. „Sunt numele oamenilor care au murit în închisorile din toată ţara, la care se mai adaugă şi prizonierii duşi în Uniunea Sovietică”, declară muzeograful Robert Furtos.

Se gravează 1.000 de nume odată

Înainte de a ajunge gravate spre aducere aminte, numele sunt căutate de cercetătorii Centrului Internaţional de Studiu asupra Comunismului. O muncă migăloasă, ce implică ore întregi de căutat în arhive şi discuţii cu foşti deţinuţi politici. Pentru ca un nume să fie validat, trebuie să provină neapărat din două surse independente, documente, presă sau interviuri.

Acum, pe pereţii rampei de coborâre în spaţiul subpământean al capelei, cum numesc vizitatorii Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune din curtea interioară a muzeului, sunt gravate în andezit fumuriu numele a aproape 8.000 de morţi. Numele nu sunt în ordine alfabetică, tocmai pentru că mereu mai apar unele noi.
 
Capela nu a fost pictată, deoarece prizonierii au fost de toate confesiunile şi nu s-a dorit apariţia unei dispute confesionale. „Deoarece nu au mai avut loc pe pereţi de la intrarea în capelă, am continuat proiectul pe gardurile închisorii cu încă 6.000 de nume”, explică Furtos.

Din 2007, însă, nu s-a mai înscris nimic pe perete. „Se gravează doar atunci când se strâng peste 1.000 de nume. În acest an nu se vor grava deloc, deoarece nu s-au găsit suficiente nume”, spune muzeograful. El precizează că de gravare se ocupă o firmă din Cărbunari, un sat în apropierea Băii Mari. Lucrările durează peste o lună şi se execută manual.

„În capelă ai un sentiment ciudat”

Chiar dacă locul este încărcat de amintiri dureroase, lumea nu se sfieşte de a trece pragului muzeului ori de câte ori au ocazia. „Sunt pentru a cincea oară în vizită la muzeu. Îmi place că aflu tot timpul câte ceva nou, iar capela e un loc de cinste pentru sigheteni şi cei care au murit în închisori”, spune Francesca Berinczi de 12 ani.

În capelă au loc slujbe doar ocazional, atunci când unii preoţi, foşti deţinuţi, doresc să marcheze un moment anume prin aprinderea unei lumânări şi desfăşurarea unei scurte liturghii. Ei nu pot uita că, pe vremuri, spaţiul respectiv era locul prin care erau plimbaţi deţinuţii. „Capela e superbă. Însă dacă intri acolo, ai un sentiment ciudat, ca şi cum ai simţi cum au fost chinuiţi şi omorâţi prizonierii în perioada comunismului”, mărturiseşte un alt vizitator, Daniel Aluaş.

Daniel Aluaş, vizitator:
„Când  intri în capelă, parcă simţi cum au fost chinuiţi prizonierii”.