Un muncitor roman, printre victimele unui accident rutier produs in Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muncitor roman a fost ranit intr-un accident rutier produs ieri dimineata in Spania, soldat cu moartea a trei imigranti si a patronului lor spaniol. Dintre cei patru raniti, doi se afla in stare

Un muncitor roman a fost ranit intr-un accident rutier produs ieri dimineata in Spania, soldat cu moartea a trei imigranti si a patronului lor spaniol. Dintre cei patru raniti, doi se afla in stare grava, iar pronosticurile in privinta celorlalti doi sunt rezervate. Camioneta, in care se aflau un roman, un spaniol, un marocan, un columbian, un ecuadorian, un bulgar si alte doua persoane a caror nationalitate nu a fost stabilita, a parasit carosabilul intr-un viraj strans, din motive inca necunoscute, si a cazut intr-un sant de doi metri si jumatate, conform paginii electronice a cotidianului spaniol El Mundo. Pentru moment, a fost identificat doar cadavrul cetateanului spaniol. Ceilalti sapte sunt toti straini. Garda Civila spaniola, citata de El Mundo, a anuntat ca in accident au decedat patronul spaniol, partener la firma de constructii pentru care lucrau victimele, un bulgar, un imigrant din Ecuador si o a patra persoana a carei nationalitate nu era cunoscuta inca. Intre raniti se afla un roman, un columbian, un marocan si un alt barbat, a carui origine nu a fost stabilita. Pentru moment, politia investigheaza cauzele accidentului, printre ipotezele luate in calcul figurand neatentia soferului sau faptul ca acesta ar fi atipit la volan. Vehiculul a fost avariat grav in urma impactului. Membrii Crucii Rosii care au acordat primul ajutor persoanelor ranite sustin ca nu a existat nici o problema de vizibilitate si nici un alt tip de dificultate in trafic. Muncitorii lucrau in constructii si se indreptau catre un santier aflat in Fuensalida (Toledo).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite