Cum mor securiştii?

Un raport despre numărul cazurilor de cancer ar putea să-i umanizeze pe securişti Câţi foşti securişti s-au prăpădit în ultimii 18 ani de cancer? Cancer de colon, de pancreas, de

Un raport despre numărul cazurilor de cancer ar putea să-i umanizeze pe securişti

Câţi foşti securişti s-au prăpădit în ultimii 18 ani de cancer? Cancer de colon, de pancreas, de prostată, de orice fel? Probabil că nu există o asemenea statistică. Şi dacă ar exista şi ar fi făcută publică, la ce ne-ar folosi?

Deja, tema Securităţii este perimată în România. (A fost cândva în actualitate?) CNSAS a fost împins pe linie moartă, cei bătrâni au obosit să bată această monedă tocită, iar tinerii sunt interesaţi (firesc) de carieră, credite, vacanţe, adică de viaţă, şi nu de moarte. Un raport despre numărul cazurilor de cancer ar putea să-i umanizeze pe securişti.

Au fost şi ei oameni care au suferit operaţii grele, care au îndurat şedinţele cumplite de chimioterapie şi care au fost desfiguraţi şi dărâmaţi de necruţătoarea boală. Totuşi, o nuanţă tragică, exprimată printr-o statistică, n-ar strica în povestea dispariţiei Securităţii din România.

Foştii securişti nu au suferit traume în aceşti ani. Imediat după 1989, nu s-au organizat trupe de şoc care să dea buzna la miezul nopţii în casele foştilor anchetatori. Nu am auzit ca trupul unui fost ofiţer de Securitate să fi fost găsit pe asfaltul din faţa blocului, accident despre care autorităţile să fi avut vreo bănuială că ar fi fost ajutat să sară... Sunt scenarii de film (prost).

Doar presa (presa asta iresponsabilă şi antinaţională) le-a mai creat probleme de imagine (dar şi presei i se poate băga un pumn în gură!). Îndepărtarea lor din viaţa publică, cu bisturiul democraţiei, a fost o operaţie care nici măcar n-a fost programată. Până la urmă, trăiesc nepedepsiţi şi mulţi îi laudă că au construit un lucru bun: capitalismul în România.

Spiritul Securităţii s-a întins în societatea noastră ca o metastază. Familiile, prietenii, relaţiile securiştilor au crescut şi au fost educate în acest spirit. Un spirit al aroganţei, care consideră că totul i se cuvine, care dispreţuieşte (urinează, mai precis) pe oricine invocă legea şi moralitatea. Un spirit agresiv, obraznic, meşter în minciuni, insinuări şi manipulări.

Un spirit care nu are exerciţiul admiraţiei, ci antrenamentul urii. Tinerii se cred imuni la această boală. Se înşeală. Ar fi interesant de ştiut câte odrasle de foşti securişti, impregnate de acest spirit, mănâncă o pâine albă în ministere, în agenţii ale statului, în multinaţionale cu ştaif, mascându-şi incompetenţa în posturi de şefi tiranici.

Cât de mare este tumoarea Securităţii în societatea românească este imposibil de stabilit. Trăim cu speranţa că, parafrazând popularul proverb, cancerul (Securităţii) de cancer se scoate.