Un nou proiect de modificare a Legii Adopţiilor a fost supus azi dezbaterii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a supus, azi, dezbaterii publice un nou proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii privind regimul juridic al adopţiilor, după ce proiectul

Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a supus, azi, dezbaterii publice un nou proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii privind regimul juridic al adopţiilor, după ce proiectul elaborat acum două luni a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În noul proiect este prevăzută posibilitatea revocării consimţământului la adopţie, exprimat de părinţii biologici ai copilului până la momentul încuviinţării adopţiei.

"De asemenea, noua reglementare oferă posibilitatea părinţilor biologici care, la momentul deschiderii procedurii adopţiei interne, s-au aflat în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul la adopţie, să-şi exprime acest consimţământ în faţa instanţei, în cadrul unei acţiuni în constatare, cu citarea părinţilor biologici şi a direcţiei de la domiciliul copilului ", se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ.

Acest proiect este al doilea propus de ORA, pentru punerea în acord a prevederilor declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională cu dispoziţiile Constituţiei. "Verificându-se compatibilitatea cu reglementările internaţionale, s-a apreciat că se încalcă dispoziţiile Convenţiei de la Strasbourg în materie de adopţie, în sensul că citarea părinţilor fireşti şi posibilitate conferită acestora de a lua cunoştinţă de piesele dosarului contravine principiului confidenţialităţii care guvernează această materie", preciza CSM într-un comunicat.

Decizia Curţii Constituţionale a survenit contestării la Timişoara a unei adopţii interne de către un bărbat care nu a putut reclama înfierea fiicei sale până nu şi-a dovedit paternitatea faţă de copil.

Bărbatul a arătat judecătorilor că şi-a stabilit filiaţia faţă de minoră între data deschiderii procedurii adopţiei interne şi data încuviinţării adopţiei de către instantţa de fond, fără a-şi putea exprima consimţămânul.

928 de copii, adoptaţi în 2007

Secretarul general al ORA, Gabriela Petrescu, aprecia că schimbarea articolelor din Legea adopţiei care prevedeau eliminarea părinţilor naturali din procedura încuviinţării adopţiei, în urma deciziei Curţii Constituţionale, va duce la îngreunarea procedurii şi la cazuri de şantaj asupra părinţilor adoptatori. Acelaşi lucru a fost susţinut şi de secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), fost şef al ORA, Theodora Bertzi.

"Filosofia actualei legi nu a fost construită pe ideea adopţiei deschise, care presupune că părinţii biologici se cunosc cu părinţii adoptatori, şi în unele ţări chiar părinţii biologici îi găsesc pe cei adoptatori, dând copilul cu bună ştiinţă.

Legea românească se baza pe faptul că momentul în care copilul devenea adoptabil, prin hotărâre judecătorească, era momentul cheie în care trebuie să vină părinţii biologici şi să spună că sunt sau nu de acord cu adopţia copilului.

Acela e momentul cheie pentru copil, întrucât atunci pot să înceapă toate celelalte proceduri de adopţie: potrivirea cu o familie adoptatoare, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea în vederea adopţiei finale", explica atunci Theodora Bertzi.

Potrivit datelor înregistrate de ORA, în 2007 au fost adoptaţi 928 de copii, 55 la sută dintre ei fiind, înainte de adopţie, în grija unui asistent maternal profesionist.

De asemenea, 35 la sută erau în grija altei familii sau persoane, patru la sută erau la rude de până la gradul IV, trei la sută proveneau din centre de plasament sau case de tip familial şi alţi trei la sută erau în tutelă.

De asemenea, 2.552 de familii sau persoane aveau atestat în vigoare pentru adopţie în 2007, cu 21 la sută mai mult decât în anul precedent.

Dintre acestea, 71 la sută doreau să adopte un copil mai mic de patru ani. În ceea ce priveşte numărul de minori adoptabili, acesta a fost de 1.335, vârsta medie la data încuviinţării deschiderii procedurii adopţiei interne fiind de 2,5 ani. (Mediafax)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite