Adevarul.ro

A început postul Crăciunului şi mă întreb de ce unii dintre noi îl mai respectă încă? Personal nu cred că majoritatea postitorilor se nevoiesc pentru a-şi curăţa organismul de toxine sau

A început postul Crăciunului şi mă întreb de ce unii dintre noi îl mai respectă încă? Personal nu cred că majoritatea postitorilor se nevoiesc pentru a-şi curăţa organismul de toxine sau pentru a mânca mai cu poftă sarmale şi cârnaţi, de Sărbători. Dar într-o lume secularizată este din ce în ce mai greu să distingi realitatea de aparenţă şi să găseşti răspunsul la această întrebare. El stă ascuns sub mormanele de haine cumpărate la reduceri, sub tonele de preparate tradiţionale şi băuturi din frigiderele românilor, sub cutiile de cadouri răvăşite de cei mici în dimineaţa zilei de 25 decembrie. Dictatura consumului face victime morale şi spirituale. Dorinţa de a avea mai mult şi mai bun duce la compromisuri altcândva de neimaginat.

Oamenii simt nevoia de repere, însă nu reuşesc să le desluşească. Ştiu că în multe cazuri nu procedează corect în raport cu propria conştiinţă, dar se „anesteziază” minţindu-se că „şi alţii fac la fel”.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie ale cărui elemente reflectă paradoxul conduitei noastre zilnice. Să zicem că un cetăţean bine îmbrăcat iese, închinându-se, dintr-o biserică amplasată în centrul Capitalei, se urcă în propria maşină şi demarează în trombă. Un alt cetăţean traversează agale trecerea de pietoni, la o sută de metri de biserică. Şoferul grăbit, care cu puţin timp înainte ieşise din „casa Domnului”, se supără că e nevoit să încetinească şi îi aruncă vreo două sudălmi aproapelui său.

Să fie, oare, irascibilul enoriaş al bisericii din centrul oraşului un mitocan cu afecte mistice, a cărui iniţiativă spirituală este egală cu zero? Sau cetăţeanul cu „gura spurcată” este un intelectual înnebunit de griji şi sufocat de probleme profesionale, căruia îi e suficientă cea mai mică „scânteie” pentru a exploda nervos? Este, oare, justificată reacţia sa, dacă ne gândim că, zilnic, în Bucureşti, zeci de mii de pietoni traversează aiurea marile artere rutiere, punând vigilenţa şoferilor la grea încercare? Sau, dimpotrivă, pietonul nostru era îndreptăţit să-i răspundă cu aceeaşi monedă cetăţeanului recalcitrant de la volanul maşinii? De ce şi-a văzut liniştit de drum, când ar fi putut să-l suduie şi el pe agresor? I-o fi fost teamă să nu primească „bonus” vreun şut în spate sau, pur şi simplu, s-o fi gândit că nu merită efortul de a-i răspunde „mitocanului”? Dar cine zice că n-ai voie să traversezi ca melcul trecerea de pietoni, dacă o faci pe culoarea verde a semaforului?

Care dintre cei doi ar putea fi considerat un creştin mai bun – şoferul credincios care a înjurat, sau „pietonul-melc” care a dat dovadă de bună creştere? În cazul în speţă, părerile românilor vor fi întotdeauna împărţite pentru că evidenţiază cel mai bine felul nostru de a fi: când cucernici, când agresivi; când indiferenţi faţă de alţii, când cuviincioşi şi smeriţi. Consecvenţa nu ne-a caracterizat niciodată şi asta se vede limpede când ne studiem istoria. De aceea, postul ne e necesar acum, mai mult ca oricând. Reprezintă un exerciţiu de consecvenţă, într-o Românie în care doar inconsecvenţa te duce spre succes.