Un miner şi-a luat avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un miner disponibilizat din Valea Jiului şi-a cumpărat avion de agrement, spre uimirea întregii comunităţi locale, pe care îl ţine adăpostit într-un hangar construit chiar lângă rampa de

Un miner disponibilizat din Valea Jiului şi-a cumpărat avion de agrement, spre uimirea întregii comunităţi locale, pe care îl ţine adăpostit într-un hangar construit chiar lângă rampa de gunoi a oraşului.
Chiar de la prima aterizare, omul s-a trezit cu poliţia, care a fost alertată de localnicii ce au crezut că s-a prăbuşit un aparat de zbor în zona lor. Ovidiu Pirtea are 30 de ani, iar pasiunea pentru aparatele de zbor i-au insuflat-o părinţii săi, când i-au dăruit primul avion de jucărie. Ovidiu spune că imediat ce a primit jucăria a şi demontat-o pentru că voia să vadă cum este construită, iar acum este mândru că are una adevărată.
"Acest vis mi s-a îndeplinit în sfârşit, pentru că am un aerodrom şi un aparat de zbor, dar vreau ca în viitor să am unul şi mai mare. Fac asta din pasiune şi pentru că am ales să-mi cumpăr un aparat de zbor la preţul unei maşini, iar toţi cei care au această pasiune sunt invitaţii mei", spune Ovidiu Pirtea, pilotul şi proprietarul singurului aparat de zbor din Valea Jiului. Fostul miner spune că avionul l-a costat 13.000 de euro, "cât o maşină românească".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite