41 de militari romani au fost decorati cu medalii de razboi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei s-au remarcat in misiunile din Afganistan si Irak

41 de ofiteri, subofiteri si maistri militari din Armata Romana au fost decorati cu ordine si medalii de razboi, "pentru fapte de comandament si de arme meritorii in executarea misiunilor incredintate contingentelor romanesti din Afganistan si Irak". Acestea ar fi primele decoratii de razboi care se atribuie unor militari romani, de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Decoratiile s-au acordat prin decret prezidential, la propunerea ministrului Apararii Nationale. Cele mai importante decoratii, "Virtutea Militara in grad de Mare Ofiter" si "Virtutea Aeronautica in grad de Mare Ofiter", au revenit colonelului Dumitru Scarlat, comandantul Batalionului 151 Infanterie de la Iasi, si comandorului Calin Miron Florin, comandantul unei aeronave "Hercules", care a executat zboruri in teatrele de lupta. Alte distinctii au revenit unor comandanti de unitati si subunitati care au avut misiuni in Afganistan si Irak. Printre cei decorati se afla locotenentul Eduard Ivan - comandantul detasamentului de politie militara, care a descoperit o mare cantitate de armament, si locotenentul Mircea Mandru - ranit acum patru luni in atentatul de la Al Hilla - Irak.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite