Inca un militar roman s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inca un militar al Armatei Romane si-a pus capat zilelor, luni in zori, la UM 01700 Ghimbav-Brasov. Soldatul Burca Emilian Cristian, 21 ani, aflat in serviciul de garda, s-a sinucis in jurul orei 3,

Inca un militar al Armatei Romane si-a pus capat zilelor, luni in zori, la UM 01700 Ghimbav-Brasov. Soldatul Burca Emilian Cristian, 21 ani, aflat in serviciul de garda, s-a sinucis in jurul orei 3, cu putin inainte de a fi schimbat din post. El si-a proptit teava pistolului-mitraliera sub barbie si a apasat pe tragaci, glontul spulberandu-i literalmente calota craniana. De loc din Piatra Neamt, unde lucrase ca tamplar la o firma, pentru a-si intretine mama si cele doua surori mai mici, Burca Emilian Cristian fusese incorporat in februarie a.c. Desi cu putin timp inaintea incorporarii ii murise tatal (care divortase de cativa ani de mama sa), in urma vizitei medicale si a testarii psihologice tanarul a fost gasit numai bun pentru misiuni de paza la obiectivele militare. Dupa terminarea stagiului de pregatire la o unitate de profil din Harghita, soldatul a fost transferat, luna trecuta, la UM 01700. Potrivit spuselor camarazilor sai, Burca Emilian Cristian parea macinat de saracia in care traiau el si familia sa, lipsa banilor facandu-l ca, de la incorporare, sa nu solicite nici o permisie sau invoire. "Motivele sinuciderii le vom sti cu precizie cand vom finaliza ancheta. Din datele de pana acum e clar insa ca soldatul avea o evidenta labilitate psihica, pe fondul problemelor din familie, mai ales al disputelor cu mama sa, cu care nu mai comunicase de cand venise in armata. In plus, se pare ca avea si o inclinatie spre lucruri morbide, judecand dupa cartea - singura - pe care au gasit-o in dulapul sau", ne-a declarat colonelul Titi Stoienica, seful Parchetului Militar Brasov, care coordoneaza ancheta in acest caz. Intrebat cum de aceasta "labilitate psihica evidenta" nu a fost observata la testarea psihologica dinaintea incorporarii, col. Stoienica nu ne-a putut oferi un raspuns limpede, spunandu-ne doar ca "tot ce stim in acest moment este ca in urma testului psihologic, soldatul a fost gasit apt pentru serviciul militar, inclusiv pentru misiuni de paza".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite