"10 milioane de dolari reprezentau, pentru mine, mărunţiş pentru trabucuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Dosarul 24. Inculpat Vântu Sorin Ovidiu, prezent?". Judecătoria Sectorului 1. "Prezent şi asistat". Într-o sală de judecată arhiplină, a luat loc, ieri, Sorin Ovidiu Vântu. Nebărbierit,

"Dosarul 24. Inculpat Vântu Sorin Ovidiu, prezent?". Judecătoria Sectorului 1. "Prezent şi asistat". Într-o sală de judecată arhiplină, a luat loc, ieri, Sorin Ovidiu Vântu. Nebărbierit, invocând probleme de sănătate, Vântu a cerut să fie audiat stând pe scaun. S-a acceptat. Completul de judecată a început tirul întrebărilor legate de constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, dosar în care Vântu a fost trimis în judecată şi chiar condamnat la doi ani de închisoare pentru uz de fals.
Tribunalul a decis însă rejudecarea cauzei. Întrebat dacă recunoaşte săvârşirea infracţiunii de uz de fals, Vântu a negat categoric. Un "nu", urmat de un alt "nu", în momentul în care a fost chestionat dacă ştia despre adeverinţa semnată de Ioana Maria Vlas, în octombrie 1999, privind constituirea BID. Vântu a susţinut în faţa magistraţilor că toată documentaţia necesară autorizării BID, pe care el a semnat-o, a fost întocmită de fostul director general al grupului de firme Gelsor, Nicolae Popa, cu sprijinul unui colectiv de specialişti bancari, neputând preciza cine erau aceştia. Omul de afaceri a recunoscut că a investit la FNI prin interpuşi, mai exact tot prin Nicolae Popa, care "patrona" toţi banii lui Vântu. Banii erau trecuţi pe numele lui Popa, întrucât, conform omului de afaceri, nu avea nici timp, dar nici nu vroia să se ştie ce operaţiuni face, pentru a nu influenţa piaţa.
Un moment frustrant pentru cei care aşteptau să fie judecaţi că au furat un telefon mobil a fost când judecătorul l-a întrebat pe Vântu cum de l-a lăsat pe Nicolae Popa să se ocupe de tot ce înseamnă BID, având în vedere că era vorba de o investiţie fabuloasă. "La vremea respectivă, aveam o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de dolari şi 700 de companii, astfel că 10 milioane de dolari investiţi la BID reprezentau, pentru mine, mărunţiş pentru trabucuri". Apoi, a cerut permisiunea să iasă din sală, pe motiv că i s-a făcut rău. Avocatul său, Marian Nazat, a cerut instanţei expertiza pentru a se vedea cine a scris adeverinţa semnată de Vlas în 1999, dar şi audierea unor martori, printre care şi Nicolae Popa.
Nicolae Popa a fugit din ţară în momentul prăbuşirii FNI, fiind dat în urmărire internaţională. Chiar dacă ar fi găsit, procedura de citare prin Interpol a lui Popa ar dura ceva timp, în condiţiile în care fapta pentru care Vântu este rejudecat se prescrie luna viitoare. Procesul va fi reluat pe 8 februarie.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite