25 milioane de dolari - premiu pe capul lui Saddam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Inca un soldat american ucis si alti 19 raniti de nucleele rezistentei irakiene * Generalul Ricardo Sanchez, comandantul trupelor coalitiei: "Ne aflam inca in razboi"

Intr-o miscare strategica menita clar sa contracareze rezistenta fortelor irakiene ramase fidele lui Saddam Hussein, administratorul american Paul Bremer a anuntat ca Departamentul de Stat ofera o recompensa de 25 milioane de dolari pentru orice informatie care sa duca la capturarea fostului dictator sau sa confirme moartea sa. Informatii similare in privinta celor doi fii ai lui Saddam, Uday si Qusay, vor fi rasplatite cu cate 15 milioane de dolari. In total, deci, 55 milioane de dolari puse pe capul celor trei, care, ca si armele de distrugere in masa, par a fi intrat in pamant. "Ei ar putea fi in viata ori nu. Pana nu vom sti sigur, numele lor va continua sa proiecteze o umbra a fricii deasupra intregii tari", a declarat administratorul american. Urmeaza acum ca vanatorii de recompense sa intre in actiune, ca in westernurile ori serialele de peste Ocean... Soarta lui Saddam si a fiilor sai constituie obiectul a nenumarate speculatii de la caderea Bagdadului, la 9 aprilie. Potrivit corespondentului BBC in capitala irakiana, capturarea sa si a fiilor sai sau confirmarea mortii lor nu ar avea o valoare pur simbolica, ci mult mai mult decat atat. Americanii si britanicii considera ca posibilitatea ca ei sa fie inca vii si nevatamati reprezinta o puternica motivatie pentru membrii fostului regim de a-si continua atacurile impotriva fortelor coalitiei, ei fiind convinsi ca mai sunt sanse de a determina retragerea acestor forte si revenirea la putere a lui Saddam. Numai ieri, un soldat american a fost impuscat mortal la Bagdad de catre lunetisti irakieni, iar cel putin alti 19 au fost raniti, cand o baza militara la nord de capitala a fost tinta unui atac cu mortiere. Intr-un al treilea atac, inca doi militari americani au fost raniti, atunci cand autovehiculul lor blindat a fost lovit de un proiectil racheta. Asemenea vesti au parvenit exact in ziua cand americanii isi sarbatoreau Ziua Independentei, justificand, intr-un fel - transmite BBC - scepticismul lor fata de evolutia postbelica a situatiei din Irak. "Suntem inca in razboi", a avertizat generalul locotenent Ricardo Sanchez, comandantul trupelor coalitiei americano-britanice, notand "gradul ridicat de sofisticare a dispozitivelor explozive folosite de irakieni".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite