22 milioane de Românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea românească nu mai este una a celor care depind de stat. are dreptate avea preşedintele Traian Băsescu atunci când spunea că societatea românească s-a schimbat, dar

Societatea românească nu mai este una a celor care depind de stat.

are dreptate avea preşedintele Traian Băsescu atunci când spunea că societatea românească s-a schimbat, dar politicienii au rămas mult în urmă. Dacă domnia sa se include între politicieni, afirmaţia este cu atât mai cuprinzătoare. Eşecul demonstraţiilor politice organizate după momentul suspendării arată cât de mult sunt desprinşi de realitate oamenii din zona politică şi toţi ceilalţi care, cuprinşi de panică, sunt convinşi că, după votul celor 322, vine sfârşitul lumii. În ciuda discursurilor alarmiste şi mobilizatoare, a agitaţiei întreţinute în spaţiul public, oamenii au reacţionat cam la fel de la Slatina la Paris: au considerat că nu merită să-şi piardă timpul pentru o problemă total neinteresantă.

Anii comunismului au distrus până şi capacitatea de preţuire a timpului. "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim. Timpul trece, leafa merge", au fost principiile fundamentale ale supravieţuirii ca angajat al statului în anii târzii ai comunismului. Imediat după Revoluţie a fost vremea în care se puteau organiza mitinguri de zeci şi sute de mii de oameni, săptămâni la rând. Erau emoţiile şi efervescenţa epocii, dar mai era ceva: angajaţii de la stat îşi permiteau să stea în stradă. Acum, după 17 ani, în capitalism, cine îşi permite să strige pentru cauza altora prin pieţe? Două, trei milioane de români muncesc în străinătate. Or să-i spună ei patronului, şefu`, mâine îţi dau o ţeapă, mă duc la un miting, aşa că dă-mi banii în avans? Manifestaţia românilor de la Paris, unde a ieşit o mână de oameni, a dovedit cu vârf şi îndesat cum stau lucrurile.

La fel este şi în ţară. Timpul se măsoară în bani pentru majoritatea covârşitoare a românilor. Nu e o întâmplare că la mitingul de la Universitate s-au strâns în primul rând pensionari. Restul aveau treabă. Fiecare ştie acum câţi euro poate face într-o oră de muncă, iar dacă ar avea un minut liber, cu siguranţă ar prefera să se odihnească decât să facă pe protestatarul prin piaţă. Valoarea din ce în ce mai mare a timpului îi face pe oameni mult mai zgârciţi, vor ieşi în stradă doar dacă vor considera că trebuie să lupte pentru lucruri cu adevărat importante, care le pot schimba viaţa. Societatea românească nu mai este una a asistaţilor social, a celor care depind în exclusivitate de stat. Persoanele care se află la conducere, indiferent că se numesc Băsescu sau Tăriceanu, contează prea puţin pentru viaţa fiecărui român. Important este ca deţinătorii puterii să nu facă rău, pentru că mulţi români au învăţat să-şi facă singuri binele. România este din ce în ce mai mult o ţară a 22 milioane de cercuri de interese, pentru fiecare fiind mult mai aproape cămaşa decât paltonul.

Trăiască 1 Mai muncitoresc!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite