Un microbuz incarcat cu aluminiu n-a putut fi oprit nici cu focuri de arma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un microbuz incarcat cu aluminiu, dupa care politistii au tras mai multe focuri de arma incercand sa-l opreasca, a disparut la sfarsitul saptamanii trecute, in judetul Braila. Politistii din comuna

Un microbuz incarcat cu aluminiu, dupa care politistii au tras mai multe focuri de arma incercand sa-l opreasca, a disparut la sfarsitul saptamanii trecute, in judetul Braila. Politistii din comuna Surdila Gaiseasca, din judetul Braila, au oprit un microbuz Ford Transit, incarcat cu lingouri de aluminiu. Cand i-au fost cerute documentele marfii, conducatorul auto a plecat in viteza, in directia orasului Faurei. Surse din cadrul Politiei Romane au declarat ca agentul de politie Cristian N. a incercat sa opreasca microbuzul. Neputand opri bolidul, agentul de politie a plecat, cu masina personala, in urmarirea acestuia. Dupa doar 15 metri, drumul i-a fost blocat de un autoturism Volkswagen Passat, al carui sofer a coborat si i-a blocat politistului usa, nelasandu-l sa coboare. Obligat de imprejurari, agentul a tras cu pistolul un foc de avertisment si alte patru in directia masinii care l-a oprit din drum. Speriat de focurile de arma, soferul masinii a fugit spre municipiul Buzau. Conform acelorasi surse, toate inspectoratele de politie limitrofe au fost anuntate despre eveniment, fapt pentru care autoturismul in cauza a fost identificat in localitatea ialomiteana Amara. Soferul, Hercule I., de 21 de ani, din comuna Buzescu, judetul Teleorman, a fost dus sub escorta la Inspectoratul de Politie al Judetului Braila. In timpul cercetarilor s-a stabilit ca nu el fusese in autoturismul care l-a blocat pe politist, ci doua persoane de la care cumparase deseuri de materiale neferoase. Politistii fac investigatii pentru prinderea celorlalte doua persoane, descoperirea microbuzului si a marfii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite