Cei mici aleargă, înoată şi pedalează către medalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţia pentru această disciplină începe încă de la vârsta de cinci ani, iar antrenamentele sunt variate. Fiind un sport individual, părinţii trebuie să le asigure copiilor toate cele necesare pentru triatlon, de la costum de înot până la bicicletă.

Triatlonul este un sport complex care include practicarea a trei discipline de anduranţă: înot, ciclism şi atletism. Pentru a-l putea practica, cei mici trebuie să cunoască toate probele de mai sus şi să aibă capacitatea de a fi foarte buni la fiecare dintre cele trei sporturi prezentate mai sus.

În ţara noastră, triatlonul este practicat de foarte mulţi copii, aceştia începând antrenamentele încă de la vârsta de cinci ani, când sunt aduşi la piscină de părinţi.

Această disciplină este complexă şi este alcătuită dintr-o cursă de înot de 1.500 de metri, după care urmează 40 de kilometri cu bicicleta, iar o alergare de 10 kilometri încheie proba.

Pentru că cere rezistenţă şi forţă, antrenorii pun mare accent pe capacităţile celor mici de a se adapta foarte uşor la efort şi la modul în care elevii deprind tehnica şi tactica impusă de profesori.

Triatlonul variază ca disciplină în trei segmente. De exemplu, la triatlonul olimpic există proba de înot de 1.500 de metri, apoi 40 kilometri ciclism şi 10 kilometri alergare.

La triatlonul de sprint sau de viteză se înoată 750 de metri, se pedalează 20 de kilometri şi alţi cinci kilometri sunt rezervaţi pentru alergare.

Mai există şi triatlonul pe distanţă lungă, acolo unde se înoată patru kilometri, proba de ciclism este de 120 de kilometri, iar cea de alergare este de 30 de kilometri.

ANTRENAMENTELE SUNT VARIATE

Pentru a putea pregăti copiii pentru această complexă probă, tehnicienii au, la început, mijloace atractive de antrenament, folosindu-se mai mult de jocuri şi concursuri pentru a atrage practicanţii. De multe ori, un elev care a venit la selecţie la nataţie rămâne la triatlon deoarece profesorii îşi dau seama de aptitudinile acestuia în timp.

Iniţierea în acest sport este foarte complexă. Din păcate, în ţara noastră, lipsa piscinelor şi a locurilor special amenajate pentru practicarea ciclismului, fie el şi la nivel de amatori, îngreunează practicarea acestei discipline care se dezvoltă din ce în ce mai mult.

În Capitală, Clubul Sportiv Şcolar 3 Steaua are o secţie specială pentru triatlon. Copiii fac antrenamentele la Complexul Naţional „Lia Manoliu”, acolo unde există pistă de atletism la baza „Voinicelul” şi bazin de înot în cadrul arenei.

BICICLETE SPECIALE PENTRU MICUŢI

Cei care încep să se pregătească pentru triatlon au biciclete speciale, făcute în funcţie de vârstă, înălţime şi greutate, iar viitorii performeri pedalează zilnic cel puţin 10 kilometri, pentru a se obişnui cu efortul fizic. Antrenamentele variază ca intensitate în funcţie de pregătirea pentru concursuri.

„Pentru a putea participa la un concurs de nivel înalt, un sportiv are nevoie de cel puţin patru ani de pregătire intensivă. Fiind un sport individual mai dificil, ne este foarte greu să găsim copii, care au tragere mai mult spre sporturile de echipă”, ne-a declarat Marius Dedu, un instructor care se ocupă de iniţiere şi selecţie.

Cluburi de triatlon

Steaua Bucureşti. Antrenor: Constantin Nistoroiu, telefon 0724.747.395. Adresa clubului: bdul Ghencea nr. 35
Veloclub Piatra Neamţ. Antrenor: Nicolae Pienescu, telefon: 0233.214.739. Adresa clubului: str. Ştefan cel Mare nr. 53
Triatlon Sibiu. Antrenor: Ovidiu Şimen, telefon: 0741.330.527. Adresa clubului: str. Haţegului nr. 10
Voinţa Cluj. Antrenor: Gheorghe Căpraru, telefon: 0723.527.014. Adresa clubului: str. Memorandumului nr. 4

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite