Cel mai mic copil din lume a fost externat din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La naştere, bebeluşul a cântărit numai 280 de grame şi avea 24 de centimetri lungime Un copil născut prematur, pe 24 octombrie 2006, într-un spital din Florida, care a fost declarat

La naştere, bebeluşul a cântărit numai 280 de grame şi avea 24 de centimetri lungime

Un copil născut prematur, pe 24 octombrie 2006, într-un spital din Florida, care a fost declarat cel mai mic copil din lume datorită dimensiunilor infime pe care le-a avut la naştere, a supravieţuit vieţii extrauterine şi a fost, ieri, externat, după ce a crescut până la dimensiuni normale.

După o sarcină de numai 21 de săptămâni şi şase zile, faţă de minimum 37 de săptămâni, cât trebuie să aibă o sarcină dusă până la termen, Amillia Sonja Taylor s-a născut şi a supravieţuit, deşi doctorii care au asistat la naştere nu-i acordau nicio şansă. "Istoria medicală modernă nu consemnează decât şapte copii născuţi la 23 de săptămâni de la concepţie care au supravieţuit. Până la Amillia, niciun bebeluş născut mai devreme de acest termen nu a trăit, în ciuda incubatoarelor performante pe care le avem", explică medicul pediatru William Smalling, care a îngrijit-o.

La patru luni e cât un nou-născut

Medicul îşi aminteşte că primul lui impuls a fost să nici nu pună nou-născutul în incubator, convins că bebeluşul nu va supravieţui mai mult de câteva ore. Dar, împins de curiozitate şi neavând sufletul să ucidă un omuleţ atât de curajos, care respira de zor şi tremura îngrozitor, doctorul Smalling i-a acordat primul ajutor şi a instalat copilul în cel mai performant incubator. După o săptămână, timp în care bebeluşul a fost hrănit prin gavaj (i se introducea lapte direct în stomac, prin intermediul unui tub subţire), corpul fetiţei a ajuns să-şi dubleze greutatea. Abia atunci a fost evident că acest copil "are zile". Au urmat luni de eforturi şi medicaţie adecvată, timp în care micuţa a reuşit să-şi rezolve problemele respiratorii, a depăşit o mică hemoragie cerebrală şi unele probleme digestive. Ieri, la aproape patru luni de la naştere, Amillia a fost declarată aptă să înfrunte lumea reală, iar doctorul Paul Fassbach şi-a dat acordul pentru externare. Abia acum fetiţa măsoară 50 de centimetri şi cântăreşte două kilograme şi 300 de grame, adică are dimensiunile unui copil micuţ, născut la termen.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite