Pentru un metru cub de lei

Cu banii de campanie se cumpără în avans contracte şi imunitate xistă o tăcere suspectă care învăluie un subiect tabu din 1990 şi până astăzi: de unde vin şi unde pleacă banii

Cu banii de campanie se cumpără în avans contracte şi imunitate

xistă o tăcere suspectă care învăluie un subiect tabu din 1990 şi până astăzi: de unde vin şi unde pleacă banii cu care se finanţează campaniile electorale. În trei cicluri electorale pe care le-am monitorizat, nu am văzut niciodată mai multă discreţie decât poate la SRI şi SIE. Doar în 1996, când eram un mărunt ziarist trimis să monitorizeze activitatea unui personaj cu aere de mare domnitor, am fost lăsat să văd câte ceva din secretele celor aleşi. O donaţie a venit, de exemplu, sub forma unui metru cub de bancnote de mică valoare. Donatorul le-a trântit pe masă şi a plecat, fără să primească vreo chitanţă. Banii s-au mutat apoi în genţi de pânză şi au fost folosiţi pentru diverse plăţi, precum cazarea la hotel a delegaţiei de presă care-l însoţea pe candidatul la Preşedinţia României. Mai târziu mi s-a povestit că aceia care recepţionau banii aveau grijă să profite de lipsa unei contabilităţi oficiale şi strecurau în buzunarul propriu câte ceva.

Nu cred că acum, în 2007, s-a schimbat prea mult în acest sistem. Poate doar sumele rulate au devenit mult mai mari. Aceeaşi ceaţă înconjoară şi provenienţa banilor cu care Băsescu şi-a finanţat deplasarea în Spania, şi modul în care PNL îi plăteşte pe extrem de scumpii consultanţi israelieni. Publicul nu va şti niciodată, probabil, cât a costat petrecerea de 1 Mai finanţată de PSD.

De ce această discreţie? Pur şi simplu pentru că toţi cei implicaţi în politică ştiu că banii din campanie stau la rădăcina corupţiei. Puţini oameni mai sunt atât de naivi încât să creadă că marile donaţii vin dintr-un soi de ataşament ideologic faţă de partidul susţinut. În realitate, în România de astăzi, cu aceşti bani se cumpără, în avans, contracte cu statul, legi care distorsionează mecanismele de piaţă sau imunitate în faţa urmăririi penale. Iar fără transparenţă deplină, sistemul va fi perpetuat. În prezent, ceea ce vede publicul este doar o listă cu nume atent selectate ale unor donatori, precum şi suma cu care aceştia au susţinut formaţiunea favorită. Se poate observa uşor că valoarea donaţiilor este ridicol de mică şi nu acoperă nici pe departe cheltuielile. Exact ca şi în cazul controlului averii demnitarilor, lipseşte o instituţie, credibilă, care să controleze atât intrările de fonduri, cât şi ieşirile, respectiv cheltuielile.

În orice caz, orice declaraţie privind lupta neabătută împotriva corupţiei are valoarea egală cu zero atât timp cât cel care o face şi-a construit cariera politică pe bani negri sau gri.