Avem ce merităm?

Ce e diferit în România faţă de alte zări? Isteria. Pentru cine n-a deschis încă bine ochii, ecuaţia e simplă: criza politică din România este expresia războiului dintre două mari

Ce e diferit în România faţă de alte zări? Isteria.

Pentru cine n-a deschis încă bine ochii, ecuaţia e simplă: criza politică din România este expresia războiului dintre două mari grupuri de interese. Sau mafii, în varianta exagerată. Ori tabere politice, în exprimarea mai îndulcită. Pe de o parte, Traian Băsescu&prietenii, pe de alta, dusmanii lui Traian Băsescu&prietenii. Fiecare luptă cu ce arme poate împotriva celuilalt. Prezidentul suspendat are la îndemână popularitate, procurori, securisti, discurs populist. Pe de alta, adversarii lui Băsescu mânuiesc bine banul, influenţa, strategiile preplătite. Ceva neobisnuit? Nu prea. Cam asta e regula jocului în democraţie. Eventual, imoralitatea sau ilegalitatea armelor utilizate. Una e să comanzi anchete procurorilor împotriva dusmanului - caz tipic de siluire a justiţiei si de încălcare a principiului separaţiei puterilor - alta e să investeŢti bani, curaţi sau nu, în răpunerea adversarului. Deocamdată însă, în primul caz nici procurorii împricinaţi n-au vorbit, nici Geoană n-a scos la rampă un nou document care să probeze actele de poliţie politică ale preŢedintelui. Ca atare, armele acestuia pot fi considerate, până la proba contrarie, curate.

Ce e diferit în România faţă de alte zări? Isteria. Este aberaţia aberaţiilor să acuzi parlamentul de "dictatură". Sau să inventezi o tiranie a partidelor. Lume liberă fără partide nu se cunoaste. Iar tirania este apanajul unui individ, preŢedinte, lider mesianic, salvator sau cum s-o numi el - există destule exemple - nicidecum instrumentul parlamentului, instituţia fără de care democraţia nu există. La fel de isterică este si strategia frontului anti-Băsescu, prin coacerea unor decizii legislative contestabile Ţi aplicarea unor strategii de izolare totală a adversarului. Fiecare pare hotărât să nu cedeze. Asta-i, de fapt, partea românească a scandalului. Pentru că, în rest, nimic nu diferă de crizele altor democraţii juvenile. Tot românească este si implicarea susţinătorilor. Intelectuali respectabili sunt dispusi să moară în piaţa publică pentru Băsescu Traian, ca pentru un Mesia trimis de Mântuitor să scape ţara de corupţi. Nicio îndoială, niciun semn de întrebare. Nimic. Doar încredere oarbă, similară cu fanatismul de tip taliban sau kamikaze. La asa prestaţie, asa reacţie. Fanatismul pro-Băsescu naste, evident, fundamentalism anti-Băsescu. Chiar dacă el se poartă cu mici si bere de esenţă social-democrată. Firesc. Culegi ce semeni. Unde ajungem? Nu se stie. De unde a pornit totul? Pauză. Cine-i vinovatul? Hai, zău, nu mai contează... Avem bâlciul garantat. Şi pentru asta, nu doar Băsescu sau restul lumii politice poartă răspunderea.