Peste 2.000 de medicamente, la preţ redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua listă de medicamente compensate, intrată în vigoare începând de ieri, cuprinde 2.106 produse, mai ieftine cu până la 14 la sută faţă de preţul vechi. Potrivit ministrului

Noua listă de medicamente compensate, intrată în vigoare începând de ieri, cuprinde 2.106 produse, mai ieftine cu până la 14 la sută faţă de preţul vechi. Potrivit ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, lista cuprinde, în premieră, medicamente pentru bolile cronice sau rare.

Astfel, pe listă se află cinci medicamente noi pentru insuficienţă cardiacă, cinci pentru hepatită cronică şi câte nouă pentru ciroză hepatică şi, respectiv, pentru alte afecţiuni oncologice.

Între medicamentele pentru boli rare, introduse în premieră pe lista compensatelor, se află şi cele care tratează hemofilia şi talasemia. Ministrul Nicolăescu a precizat că în noua listă sunt incluse medicamente de ultimă generaţie, ceea ce va permite o mai bună gestionare a bolilor.

Eficienţa, criteriu de ieftinire

Noutatea legată de listă este apariţia protocoalelor terapeutice, adică a criteriilor medicale pe care trebuie să le îndeplinească un pacient pentru a beneficia de un medicament gratuit sau compensat. Preţul unui medicament va fi compensat numai pentru afecţiuni pentru care s-a dovedit ştiinţific că are eficienţă.

Medicii au termen 30 de zile pentru a reevalua tratamentele bolnavilor. Noua listă a medicamentelor compensate şi gratuite se află pe site-ul www.ms.ro la secţiunea Noutăţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite