"Fata de mătase artificială", la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul se joacă în premieră pe ţară, mâine- seară, de la ora 19.30, la Teatrul de Comedie. Reprezentaţia ne aduce în prim-plan destinul lui Doris, "Fata de mătase artificială",

Spectacolul se joacă în premieră pe ţară, mâine- seară, de la ora 19.30, la Teatrul de Comedie.

Reprezentaţia ne aduce în prim-plan destinul lui Doris, "Fata de mătase artificială", care se mută dintr-un oraş de provincie la Berlin. Acţiunea se petrece în anii "30 şi va fi istorisită pe scenă, în Sala Studio, de actorii Delia Nartea (Doris) şi Alexandru Conovaru (Ernst).

Doris este o fată drăguţă de provincie, care provine dintr-un mediu proletar. Îşi va încerca norocul la Berlin, un oraş perceput drept locul în care norocul îţi poate surâde, sau, dimpotrivă, te ajută să ajungi jos de tot. Deşi este conştientă că s-ar putea simţi izolată în acel oraş, protagonista luptă să-şi împlinească visul de a deveni stea de cinema. Adică, o fată de mătase artificială, care vrea să devină de mătase naturală.

Ce atrage la Doris nu este doar povestea în care foarte multe persoane se vor regăsi, fie şi numai în părţi ale ei, ci simplitatea naivă a unghiului ei de vedere asupra lumii. În acest sens, replica ei - "E îngrozitor ce ieftin poţi trăi atunci când eşti bogat" - este sugestivă. "Fata de mătase artificială" de Irmgard Keun este pusă în scenă, la Comedie, de Vlad Massaci, iar ilustraţia muzicală îi aparţine lui Adolf Horatsch.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite