O mamă caută familie de ocazie pentru cei doi copii ai săi

O absolventă a Facultăţii de Chimie din Timişoara, acum în vârstă de 44 de ani, caută cu disperare o familie dispusă să îi îngrijească cei doi copii, în vârstă de 9, respectiv 7 ani,

O absolventă a Facultăţii de Chimie din Timişoara, acum în vârstă de 44 de ani, caută cu disperare o familie dispusă să îi îngrijească cei doi copii, în vârstă de 9, respectiv 7 ani, timp de trei luni. Femeia este într-o situaţie dramatică. N-a mai avut un loc de muncă din 1989 şi trăieşte împreună cu copiii în condiţii subumane, pe un ger cumplit, într-o baracă la marginea Timişoarei. Felicia Moşneguţu vrea să plece la muncă în Italia şi speră ca, după trei luni, să îşi poată aduce copiii lângă ea.
În doar câţiva ani, situaţia materială şi familială a femeii s-a schimbat dramatic. Declinul a început imediat după ce şi-a vândut apartamentul cu trei camere pe care îl avea în Timişoara. În aceeaşi perioadă, tatăl copiilor s-a îngropat în datorii şi a devenit alcoolic. Respinsă de părinţi, oameni cu stare în comuna Boroaia, judeţul Suceava, şi după ameninţările cu moartea venite din partea soţului, Felicia şi-a luat copiii şi s-a întors la Timişoara.
Fără curent, apă şi căldură
"Am căutat de lucru până am înnebunit şi n-am găsit nimic. Până la urmă mi s-au terminat şi banii. N-am mai avut bani nici pentru chirie, nici pentru hârtie igienică. Trăiam din alocaţia copiilor?", spune femeia. În cele din urmă, a cumpărat o baracă dezafectată care a aparţinut armatei, în care trăieşte, împreună cu cei doi copii, la marginea Timişoarei. Nu au curent, nici apă, nici căldură. "Ne mai luăm apă într-o sticlă, să ne spălăm şi să bem, dar şi apa îngheaţă înăuntru. Trebuie s-o ţinem sub plapumă. Camera se încălzeşte numai de la respiraţiile noastre", povesteşte Felicia.
La muncă, în Italia
Femeia vrea acum să plece la muncă în Italia şi caută pe cineva dispus să aibă grijă câteva luni de cei doi copii ai săi. Nu vrea sub nicio formă să îi lase la orfelinat, pentru că i-a mai lăsat o dată, pentru o perioadă scurtă, şi spune că i-a recuperat cu greu. "M-am urcat pe schela unei biserici care se construia la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi am spus că mă arunc dacă nu îmi dau copiii înapoi. Numai după ce am făcut asta mi i-au dat înapoi. Puteţi să-i întrebaţi şi pe copii, că ştiu să vă povestească. N-au uitat nimic", spune femeia, cu lacrimi şiroind pe obraji.
Toţi trei trăiesc acum din ajutorul social de 640.000 de lei pe lună, din alocaţiile copiilor şi din ce mai reuşeşte mama să mai vândă în piaţă. "Ne ajung banii pentru două pâini şi o bucată de salam pe zi. Trebuie să plec în Italia, să muncesc. O vecină mi-a spus că îmi trimite bani de drum. Aici se moare, n-ai nici o şansă!", conchide ea.