Al doilea magazin IKEA din România va fi deschis în următorii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara, Iaşi şi Galaţi sunt principalele oraşe vizate pentru extinderea în ţară Înregistrată în anul 1943 în Suedia, marca IKEA a depăşit în scurt timp graniţele ţării

Timişoara, Iaşi şi Galaţi sunt principalele oraşe vizate pentru extinderea în ţară

Înregistrată în anul 1943 în Suedia, marca IKEA a depăşit în scurt timp graniţele ţării natale. În acest an, magazinul IKEA a ajuns şi în România, în urma unei investiţii totale de 25 milioane de euro. Lansarea oficială va avea loc la 21 martie, când se estimează că 10.000 de oameni vor vizita centrul din zona comercială Băneasa. În plus, în prima sâmbătă de funcţionare, oficialii IKEA se aşteaptă la aproximativ 50.000 de vizitatori. Cu ce se deosebeşte însă IKEA de ceilalţi producători şi distribuitori de mobilă prezenţi pe piaţa românească, dar care sunt şi planurile de expansiune în această zonă ne spune Martin Lindström, business development manager în cadrul Inter IKEA Systems B.V., coordonator pentru dezvoltarea companiei pe noi pieţe.

Adevărul: De ce România? Şi de ce aşa târziu?

Martin Lindström: Este dificil de spus de ce acum. Nu pot să spun că este târziu. Este momentul potrivit pentru ca IKEA să intre pe această piaţă. România are o economie foarte dezvoltată, nivelul salariilor a fost într-adevăr scăzut până în prezent, însă acest aspect a început să se schimbe. În plus, relaţiile IKEA cu România nu au început acum, prin deschiderea acestui magazin. Ele există de foarte multă vreme, IKEA având 40 de producători locali cu care lucrează. Magazinul va fi aprovizionat în proporţie de 10% cu articole din ceramică şi textile de la furnizori din România.

- Cum vedeţi competiţia pe plan local, mai ales că Mobexpert se află vizavi de IKEA?

- Ne place competiţia. Nu suntem aici să omorâm afacerile celorlalţi, însă e adevărat că le vom da bătăi de cap. Conceptul IKEA este diferit de tot ce există pe piaţă în prezent, accentul punându-se foarte mult pe client. Acesta se poate descurca singur în magazin. Nu are nevoie de personalul nostru specializat, îşi poate face singur cumpărăturile.

- Mai exact, ce presupune conceptul IKEA?

- La IKEA le dăm vizitatorilor încrederea că pot lua singuri decizii. Practic, vor încerca o nouă experienţă. Trebuie să înţeleagă acest nou concept de vânzare. În plus, chiar dacă nu cumpără, este foarte important pentru noi să îi dăm fie şi o idee. De la IKEA poţi cumpăra şi idei, nu numai lucruri. În plus, toate produsele din magazinele noastre sunt aceleaşi în toată lumea. Designul este realizat de centrul-mamă din Suedia, însă avem fabrici în toate zonele lumii.

- Va fi IKEA un succes în România?

- Pe orice piaţă am intrat până în prezent, în toată lumea, am fost un succes. Suntem aici să fim un succes. În plus, dacă am intrat, înseamnă că suntem pe plan local să ne extindem, prin urmare ne aflăm aici să stăm.

- Vorbeaţi de extindere. Care sunt planurile IKEA din acest punct de vedere?

- Cu siguranţă că vom deschide magazine sub această marcă şi în alte oraşe din România. Nu vă pot spune cu exactitate când şi unde vom deschide al doilea magazin. Însă, cu siguranţă, în doi ani de zile vom avea un al doilea centru pe plan naţional. Referitor la oraşul ales, am călătorit mult şi pot spune că există foarte multe zone cu potenţial. Mă refer aici la oraşe precum Timişoara, care merită să aibă un magazin IKEA, dar şi Iaşi sau Galaţi.

- Ce a presupus intrarea pe piaţa românească?

Pregătirile au însemnat mai mult decât un studiu de piaţă. În primul rând, ca peste tot unde am deschis magazine, analiza de piaţă a plecat şi de la vizite pe care noi le-am făcut în apartamentele bucureştenilor şi ale locuitorilor de prin împrejurimi. Am vrut să vedem unde dorm, unde mănâncă, unde îşi face cel mic temele, pentru a le veni în ajutor cu soluţii pentru amenajarea casei. Nu vrem doar să vindem nişte lucruri, ci să rezolvăm nişte probleme. Trebuie să ai un produs cu designul potrivit, pentru utilizarea potrivită. În plus, am călătorit şi cu mijloacele de transport în comun pentru a vedea cum poţi ajunge la IKEA dacă nu ai maşină personală.

- Care este profilul cumpărătorului IKEA?

- Ne adresăm tuturor. Gama variată de produse se adresează oricărei categorii de persoane.

- Nu va fi dificil pentru cumpărător să-şi asambleze singur mobila?

- Nu este deloc o mare problemă, când începi să o faci, îţi dai seama ce simplu e. Cumpărătorul se simte parte din acest proces. Prin faptul că el îşi asamblează singur mobila, noi ne permitem să avem cele mai mici preţuri. Astfel, economisim bani împreună. Este un parteneriat pe care îl stabilim cu clienţii noştri. Pentru cei care doresc ajutor pentru transportarea şi asamblarea produselor, în zona de ieşire a magazinului există un birou specializat al unei companii care asigură aceste servicii pentru magazinul IKEA. Costul pentru transportarea a maxim 5 pachete plate, idiferent de mărimea lor, în Bucureşti şi în localităţile cuprinse în linia de centură este de 50 RON.

Ne place competiţia. Nu suntem aici să omorâm afacerile celorlalţi, însă e adevărat că le vom da bătăi de cap
Martin Lindström
business development manager IKEA

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite