Orban, revoltat că numele lui apare în stenograme: "Nu am vorbit cu Voicu în seara accidentului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Referindu-se la apariţia numelui său în stenogramele DNA în cazul Voicu, Ludovic Orban s-a declarat revoltat şi a ţinut să precizeze că nu a vorbit şi nu s-a întâlnit cu senatorul PSD în seara accidentului din 2007, ci a discutat cu acesta subiectul, într-o ocazie protocolară.

"Sunt sincer revoltat că numele meu apare în aceste stenograme, pentru că n-are nicio relevanţă pentru ceea ce înseamnă cercetarea. Omul este cercetat pentru o presupusă infracţiune, care probabil e dare şi luare de mită, în cercetarea asta ce relevanţă are invocarea domnului Năstase, a mea, ca o persoană care am beneficia de ajutorul lui? N-am beneficiat de niciun fel de ajutor, iar cine are o umbră de bun simţ putea să-şi dea seama că eu eram ministru, iar domnul Voicu era parlamentar în Opoziţie, nici nu-l cunoşteam decât dintr-o singură întâlnire protocoloară", a spus Ludovic Orban, la postul de televiziune Realitatea TV.

Cât despre confirmările lui Voicu privind convorbirea telefonică din seara accidentului, Ludovic Orban a replicat: "Este o fabulaţie. Nu am discutat cu domnul Voicu despre accident, nu i-am cerut nimic vreodată legat de accidentul respectiv, nu aveam ce să-i cer domnului Voicu legat de accidentul respectiv, iar ceea ce a spune domnia sa, face parte dintr-o exagerare. După părerea mea, este un abuz şi o încălcare a dreptului la proprie imgine al oamenilor care sunt pomeniţi în flecărerile unui parlamentar, şi care, bineînţeles, flecările nu au niciun fel de legătură cu realitatea", a susţinut Ludovic Orban.

Pasajul din stenograma publicată de Hotnews, referitor la Ludovic Orban

Mazăre Alexandru: Deci, altă întrebare!
Voicu Cătălin: Da.
Mazăre Alexandru: Cum facem să nu pierdem ministeru' ăsta la negocieri?
Voicu Cătălin: Nicio problemă, colegule! De exemplu, miniştrii îi va...(neinteligibil)...Johannis. Deci, socru-său....a....am discutat cu procuroru' şef de la Sibiu, pentru că de la ăsta ...(neinteligibil) ...susţină, asta vreau să rămână numai între noi doi!
Mazăre Alexandru: Nu, da, am înţeles.
Voicu Cătălin: Să-i transmită clar: «Nu te bagi peste noi, te rog eu!» Colegule, mă uit la tine că la fratele meu, Nu cumva discuţi cu cineva chestiile astea!
Mazăre Alexandru: Nu, nimic, dacă nu...
Voicu Cătălin: Eu am, am vorbit cu cei de la ....(neinteligibil)... Îl încăleca pe procuroru' şef de acolo, el l-a lansat în ...(neinteligibil) ...o să mă-ntâlnească ...(neinteligibil) ...Doi! Să vedem la liberali. Am fost la Orban în noaptea aia când ....(neinteligibil)...L-am sunat pe urmă. «Unde eşti, Ludovic? Ieşi afară din....» Eram în sediu. A ieşit şi Varujan...I-am spus: "Nu vreau să vorbesc cu ţine, du-te înapoi!" I-am spus: "Ludovic, te-am ajutat în momente grele, cu accidentu' de maşină. Te-am ajutat..." Era într-o situaţie..
Mazăre Alexandru: El a dat peste fata aia atunci?
Voicu Cătălin: ...(neinteligibil)...
Mazăre Alexandru: Ce mare crimă? ....(neinteligibil)
Voicu Cătălin: A rămas varianta că Nu, Nu o ţinem. Nici n-o să spună.
Mazăre Alexandru: Îhî, îhî.
Voicu Cătălin: Altfel, dacă te roagă să afle şi Geoană, noi spunem NU ...(neinteligibil)...
Mazăre Alexandru: Era băut?
Voicu Cătălin: Da.
Mazăre Alexandru: Am înţeles.
Voicu Cătălin: ...(neinteligibil)...cunoaşte....(neinteligibil)..."Uite, dom'ne!" Doi. I-am zis: "Ludovic, când a fost să ...(neinteligibil) ...un apartament pe Moşilor".  Bă, o să-i spun, am venit la tine cu Căşuneanu de mână la birou şi te-am anunţat să aveţi grjiă că aveţi o capcană într-un apartament". El e puţin naiv cu băutura. ...(neinteligibil) ....Trei! L-am trimis pe Vanghelie ...(neintebilibil) ....acolo, l-am trimis...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite