Mai e loc pentru pruncul Iisus?

De ani buni, in coltul acesta de pagina, scriu editorialul de Craciun. Telefoanele suna, echipele vin si pleaca pe teren, agentiile de presa transmit toate ororile si bucurii putine, din tara si de

De ani buni, in coltul acesta de pagina, scriu editorialul de Craciun. Telefoanele suna, echipele vin si pleaca pe teren, agentiile de presa transmit toate ororile si bucurii putine, din tara si de pretutindeni. Minciuna, ipocrizie, cruzime, valuri de sange, suferinta, saracie, lasitate, foame si sete, un hardau de vorbe, molfaite si scuipate in discursurile publice - unde, intre toate acestea, mai e loc pentru pruncul Iisus? In fiecare an ma colinda aceeasi teama - venita din adancurile de smerenie ale copilariei mele din Sighetu Marmatiei - ca Dumnezeu s-ar putea razgandi, ca Fecioara va ramane etern insarcinata cu Fiul Sfant, poftind sa-L nasca intr-un veac mai bun si mai curat. Se inlocuiesc idoli, se pun si se trag de pe soclu, se darama si se ridica capistile, odele catre puternicii zilei se rostesc cu semn schimbat, dar cu neimputinat elan. Trag pe nas mai marii nostri mireasma puterii, cum trag aurolacii din punga, se ametesc si le pare ca vor mosteni pamantul. Estimp, in lumea reala, stramta si roasa la coate, purtata ca vestonul de la un frate mai mare, unii emigreaza, altii se sinucid, altii se resemneaza. Cand te gandesti ca ai fi putut reaprinde in ei candela sperantei, cu un cuvant bun, cu o bucata de paine, cu o mangaiere! Cand te gandesti ca Evanghelia Nasterii, data noua acum un an pe vremea aceasta, am uitat-o ca pe orice veste buna, hainele de sarbatoare de atunci le-am lepadat repede, asediati de grijile zilnice: viata a fost pentru noi, cei multi, ca o cruce. Ne-am dus-o singuri in spinare, ne-am mai poticnit, am mai alunecat, i-am vazut pe cei dragi ai nostri razand si plangand, i-am vazut nascandu-se si disparand, am trecut prin boli, am razbit necazurile, am avut si bucurii, am iubit si am iertat, am fost iubiti si iertati cat n-am putut noi pacatui. Ce sa va spun nou in noaptea acestui nou Ajun? Ca, acum cand scriu, cu larma multa in juru-mi, ploaia se chinuieste in durerile facerii zapezii. Pentru cititorii nostri, cei mai multi dintre noi suntem nume pe o hartie de ziar, lumini palpaind pe ecranul unui televizor, verosimili si neverosimili, aievea si parca visati, o turma de litere fugarind clipa, bieti oameni cautand in noi insine Bethleemul care sa-L nasca pe Hristos, cu nadejdi si deznadejdi, crezand si tagaduind, mai incarcati doar de bunele si relele secolului nostru decat altii, mai prezenti pana la istovire la capul unei Romanii care, dupa dese pusee de febra, da semne de insanatosire. Nu altfel am sa va spun despre Mantuitor pe care Il asteptam sa Se salasluiasca in noi, decat ca in fiecare an si cati ani va mai da Dumnezeu de acum inainte. Toate se schimba, cresc si se naruie, numai ancora credintei ramane, biruindu-le pe toate, ne tine unii cu altii. Fie ca Hristos Intrupat sa ne inmoaie inimile, sa ne aduca belsug de dragoste, un an mai bun, caldura in suflet si-n case, sa ne dea noua liniste si pace cata incape in icoana mamei impodobind bradul de Craciun, purtand in pantece absenta noastra de fii risipitori ca pe o rugaciune primita.