O lege pentru doar cinci judete in plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daca va reusi sa modifice, asa cum isi doreste, Legea administratiei publice locale, Coalitia guvernamentala ar mai putea pune mana pe sefia a inca 5 consilii, pe langa cele 18 pe care le

Daca va reusi sa modifice, asa cum isi doreste, Legea administratiei publice locale, Coalitia guvernamentala ar mai putea pune mana pe sefia a inca 5 consilii, pe langa cele 18 pe care le detine. Este vorba de judetele Bistrita-Nasaud, Braila, Ilfov, Salaj si Tulcea. In primul caz, consilierii PNL, PD, UDMR si PC dispun de 17 din cele 31 de mandate ale consiliului. In Braila si Ilfov, actuala Coalitie are o majoritate ceva mai fragila 17 din 33 de locuri. In Salaj, unde presedintia consiliului judetean este detinuta de PSD, iar un post de vicepresedinte apartine UDMR, Coalitia l-ar putea inlocui pe presedinte cu mare usurinta, intrucat reprezentantii ei detin 19 locuri. In Tulcea, PNL, PD si PC detin 16 mandate, ceea ce inseamna ca au majoritatea simpla in consiliu si l-ar putea detrona pe peremistul Gheorghe Bunduc. Daca parteneriatul majoritatii ar functiona la modul ideal, Coalitia ar mai putea obtine doua posturi de vicepresedinti in judetul Mures (actualmente detinute de PSD), intrucat UDMR, PNL si PD ocupa 21 dintre cele 35 de fotolii ale Consiliului Judetean. Asemanator s-ar derula lucrurile si la Satu Mare, unde Coalitia ar dispune de o majoritate confortabila in consiliu (23 din 33) si si-ar putea insuruba reprezentantii in posturile de vicepresedinti ce apartin acum PSD. Si in Valcea, cei doi vicepresedinti (membri ai PSD si PRM) ar putea fi inlocuiti, intrucat Coalitia numara cu un consilier in plus fata de cele doua partide. Par insa batute in cuie functiile de presedinti de consilii judetene in Arges, Bacau, Botosani, Buzau, Constanta, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Iasi, Mehedinti, Neamt, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea unde PSD si PRM detin majoritatea. Ar putea exista defectiuni in Bacau, unde cele doua partide au doar un mandat in plus. In schimb, PC ar putea pierde presedintia la Buzau daca s-ar produce vreo tradare din partea consilierilor PRM (fosti), cu ajutorul carora s-a putut constitui o majoritate subtire.

Presedintele a cerut urgentarea modificarii legislatiei
In prezent, presedintii consiliilor judetene pot fi inlocuiti doar prin votul a doua treimi din consilieri. Luni, in cadrul unei discutii in Consiliul National de Conducere al Aliantei PNL-PD, s-a decis si ca modificarile la Legea administratiei sa fie trecute prin parlament prin procedurile uzuale, si nu prin asumarea raspunderii de catre executiv. Initial, coalitia majoritara stabilise ca aceste modificari sa fie facute pana la 15 septembrie. Presedintele Traian Basescu a criticat intarzierile in aparitia noii legislatii, apreciind ca acestea trebuiau finalizate din primavara.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite