Cei peste 30.000 de jandarmi romani au capturat 1 (una) bucata infractor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de duminica a fost una plina pentru cei aproximativ 30.000 de jandarmi romani, dintre care 4.700 cu atributii pe linie de ordine publica. Potrivit buletinului informativ al MAI, in cele 24 de ore

Ziua de duminica a fost una plina pentru cei aproximativ 30.000 de jandarmi romani, dintre care 4.700 cu atributii pe linie de ordine publica. Potrivit buletinului informativ al MAI, in cele 24 de ore ale zilei, Jandarmeria Romana a executat 762 de misiuni de mentinere si asigurare a ordinii publice, pe timpul carora 1 (un) infractor a fost prins. Pe lista banditilor capturati de jandarmi se mai afla inca una bucata urmarit general. Complexitatea operatiunilor specifice este completata de cele 3.600 persoane legitimate, cinci infractiuni constatate si de cele 234 amenzi date contravenientilor, in suma totala de 425 milioane lei. Explicatiile primite din partea reprezentantilor jandarmeriei au fost extrem de transante: se asteapta intrarea in vigoare a noii legi a jandarmeriei, la data de 13 martie, cand in atributiile acestei institutii vor intra doar asigurarea si restabilirea ordinii publice si paza de obiective. In asteptarea acestei legi, patrulele de jandarmi si-au redus activitatea la cota de avarie, ordinea publica din strada revenind doar in sarcina politiei. Surse judiciare ne-au declarat ca, in ultimele saptamani, pe fondul neimplicarii jandarmilor, infractionalitatea din strada a atins cote ingrijoratoare. Fortele si asa reduse ale agentilor de ordine publica din politie nu au putut face fata singure zonelor de patrulare, fapt ce a creat brese in sistemul de asigurare a ordinii. Singura veste buna este preluarea, in viitorul apropiat, a 1.700 de jandarmi in cadrul serviciilor de ordine publica ale politiei. Pana cand acest lucru se va pune in practica, vor mai trece, insa, cateva saptamani, perioada in care strazile vor fi mai putin sigure, iar infractorii isi vor putea face de cap. Dupa ce, in ultimii ani, jandarmeria facea mari presiuni pentru a prelua "strada" de la politie, infiintand peste 400 de posturi si sectii speciale, in orase si sate, prin decizia MAI, s-a renuntat definitiv la sistemul complementar de asigurare a ordinii publice - politie-jandarmerie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite