O istorie ignorată

Pe lista cetăţenilor români care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au salvat evrei şi au fost onoraţi de muzeul israelian al Holocaustului cu titlul de "Drept între popoare", s-a

Pe lista cetăţenilor români care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au salvat evrei şi au fost onoraţi de muzeul israelian al Holocaustului cu titlul de "Drept între popoare", s-a mai adăugat, în această săptămână, un nume: Theodor Criveanu. El şi-a riscat viaţa, oferind evreilor din Cernăuţi mai multe permise de muncă decât era necesar şi i-a salvat astfel de la deportarea în Transnistria. Se estimează că Criveanu a scăpat sute de evrei. Ar fi fost de ajuns unul singur, pentru că Yad Vashem acordă această distincţie conform principiului care afirmă că "cel care a salvat un singur om a salvat întreaga lume".

Ceea ce este aproape la fel de interesant ca povestea în sine a acestui om curajos este modul în care opinia publică din România a ignorat evenimentul. Ştirea a fost difuzată de Associated Press şi preluată de "International Herald Tribune", dar a fost, cu mici excepţii, marginalizată de mass-media din ţara de origine a lui Criveanu. Situaţia este cu atât mai interesantă cu cât, din cele 21.758 de persoane cărora Yad Vashem le-a acordat titlul de "Drept între popoare", doar 53 sunt din România. Peste 6.000 de polonezi au primit titlul, în Ungaria sunt 685, iar în Germania - 443, printre care celebrul industriaş Oskar Schindler.

Potrivit datelor citate de fostul preşedinte Iliescu, în cursul Holocaustului, în teritoriile aflate sub administraţie românească, au fost ucişi 250.000 de evrei. Acestora li se adaugă peste 12.000 de romi care au murit în Transnistria.

Modul în care au fost ignorate faptele lui Criveanu arată cât de mult doreşte opinia publică din România să uite de Holocaust. Zeci de ani, manualele de istorie, supervizate de ideologii comunişti, le-au transmis românilor că sunt un popor bun, că nu au purtat războaie de cotropire şi sunt o naţiune paşnică. Perioada dintre 1941 şi 23 august 1944 era sintetizată în trei, patru rânduri şi nu se pomenea niciun cuvânt
despre soarta evreilor din teritoriile administrate de România. Chiar şi după apariţia, acum câţiva ani, a raportului Wiesel, majoritatea refuză să accepte că au fost şi români în rândul celor care au torturat, au împuşcat sau au dat foc la mii de evrei.

Întreaga societate ar trebui să facă, acum, mai mult pentru a-şi clarifica propriul trecut. Faptul că la liceu se predă un curs, opţional, despre Holocaust reprezintă un pas. Mai sunt însă mulţi alţii de făcut, inclusiv retrocedarea fostelor proprietăţi confiscate de la evrei. Chiar dacă pare o cugetare banală şi uzată, să nu uităm că "cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete".