Cum să învingi sistemul bancar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cornel Ilie a câştigat în instanţă 5.000 de lei pentru că a fost trecut la categoria "rău-platnici" Un pensionar a obţinut despăgubiri morale de la BRD, întrucât ar fi fost băgat

Cornel Ilie a câştigat în instanţă 5.000 de lei pentru că a fost trecut la categoria "rău-platnici"

Un pensionar a obţinut despăgubiri morale de la BRD, întrucât ar fi fost băgat pe nedrept, ca rău-platnic, la Biroul de Credit.

Bucureşteanul Cornel Ilie a contractat în luna mai 2004 un credit de consum de la BRD. Doi ani mai târziu, el a încercat să ia un alt credit de refinanţare, la o altă bancă ce avea un comision mai bun.

El intenţiona să achite anticipat creditul de la BRD. "Atunci am constatat că nu pot lua acel credit, deoarece apăream în baza de date ca rău-platnic de categoria I, chiar dacă am achitat conştiincios, în fiecare lună, rata", ne-a povestit Cornel Ilie.

Când a vrut să vadă despre ce restanţă este vorba, a constatat că suma era de 5.400 de lei vechi (0,54 RON). Judecătoria Sectorului 6, instanţă care a analizat prima dată plângerea lui Cornel Ilie, a constatat că s-a ajuns la această situaţie după ce BRD a introdus un "comision de gestiune cont", în valoare de 18.086 de lei vechi, şi pentru plata căruia s-au luat bani din rata lunară.

"Comision impus fără acordul clientului"

Magistraţii au stabilit că BRD a decontat, "într-un mod nelegal", banii de comision din rata pensionarului, deoarece acesta a fost impus lui Cornel Ilie fără acordul lui. "Banca nu a făcut nicio dovadă că reclamantul şi-a asumat obligaţia de achitare a comisionului de gestiune cont curent. Instanţa a reţinut că o astfel de obligaţie nu a fost asumată prin contractul de credit încheiat între părţi şi nici prin vreun act adiţional la acest contract", susţin judecătorii.

Am constatat că nu pot lua alt credit, deoarece apăream în baza de date ca rău-platnic, chiar dacă am achitat, în fiecare lună, rata
Cornel Ilie,
pensionar

Frustrarea psihică şi socială

Judecătorii Tribunalului Bucureşti i-au acordat însă lui Cornel Ilie daune morale de 5.000 de lei. Magistraţii şi-au motivat decizia prin faptul că pensionarul a fost catalogat drept "rău-platnic".

"Pentru orice persoană adultă de instruire şi pregătire profesională cel puţin medie, aducerea unei acuze nefondate în sensul nerespectării obligaţiilor contractuale ce implicau plata unor sume de bani în mod periodic, soldată cu respingerea unei solicitări ulterioare de acordare a unui împrumut, reprezintă motiv de frustrare la nivel psihic şi social", arată judecătorii.

4,8 milioane de clienţi în Biroul de Credit

Doar rău-platnicii care au întârziat mai mult de 30 de zile de la data scadentă a obligaţiei de plată intră în evidenţa Biroului de Credit. Pentru întârzieri mai mici, restanţierii vor plăti doar penalizarea impusă de instituţia care i-a împrumutat.

Potrivit deciziei Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, băncile, societăţiile de leasing şi instituţiile financiare nebancare sunt obligate să-i înştiinţeze pe restanţieri cu cel puţin 15 zile înainte de a fi înregistraţi în evidenţa Biroului.

Dacă totuşi nu plătesc, atunci vor figura ca rău-platnici timp de 4 ani de la data achitării ultimei rate sau, după caz, de la data ultimei sesizări. Biroul furnizează informaţii referitoare la suma împrumutată şi cea datorată, valoarea ratelor restante şi numărul acestora, precum şi numărul de zile de întârzieri.

Totuşi, dacă un client intră în evidenţa Biroului dintr-o eroare a băncii, acesta poate solicita ştergerea din baza de date, făcând dovada respectării la timp a angajamentelor sale faţă de instituţia creditoare.

În luna mai, 4,8 milioane de clienţi figurau la Biroul de Credit, iar dintre aceştia, două milioane sunt restanţieri.

În prezent, raportează date 28 de bănci, cu o cotă de piaţă de 98,5%, din care 23 furnizează şi informaţii de natură pozitivă. (Alexandra Tămăşan)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite