Ce se va intampla in 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contrar generoaselor declaratii de intentii clamate de politicienii lumii, anul 2006 promite sa fie unul extrem de agitat. In acest moment, nici unul dintre dosarele majore ale lumii nu pare sa-si fi

Contrar generoaselor declaratii de intentii clamate de politicienii lumii, anul 2006 promite sa fie unul extrem de agitat. In acest moment, nici unul dintre dosarele majore ale lumii nu pare sa-si fi gasit rezolvarea. Terorismul, numit de catre unii primul pericol la adresa democratiei, iar de catre altii raspunsul natiunilor slabe la hegemonia americana, va ramane o constanta a relatiilor internationale.
Modul de organizare a retelelor teroriste, suportul de care se bucura din partea populatiei civile in unele zone si situatia politica instabila a Irakului si Afganistanului concura la amenajarea unui teren ideal pentru manifestarea extremismului, in primul rand a islamismului militant. Extrem de active in politicile diplomatice si cele militare, SUA se vor confrunta si in 2006 cu o drastica scadere de credibilitate si popularitate in randul comunitatii internationale si a opiniei publice. Desi anumite paliere ale admini-stratiei americane sunt din ce in ce mai putin increzatoare in victoria finala asupra terorismului, Washingtonul se afla intr-o postura aproape fara iesire. O retragere precipitata din zonele administrate acum ar duce la aparitia unui imens vid de putere si ar intari considerabil retelele teroriste, sporindu-le apetitul ofensiv. Efectul imediat nu ar fi incetarea atacurilor asupra populatiei civile, ci ridicarea unor noi pretentii politice prin care sa se realizeze eliminarea oricarei influente occidentale din zonele locuite de populatii musulmane. Rusia pare sa fi revenit la modelul dezvoltarii ciclice. Dupa criza structurala a anilor `90, regimul presedintelui Putin pare sa reprezinte alegerea de durata in favoarea statului corporatist. Avand ca model asa-zisul succes chilian, Rusia consolideaza ceea ce unii analisti numesc "bolsevismul de piata". In 2006, presedintele Putin va continua sa pregateasca terenul politic pentru succesorul sau. O adevarata surpriza ar fi crearea unui stat comun ruso-belarus, fapt ce i-ar permite lui Putin sa candideze pentru un al treilea mandat prezidential. Pentru China, cea mai mare provocare a urmatoarei perioade va fi modernizarea spatiului rural, cu mentinerea unui strict control politic si ideologic asupra populatiei. Mentinerea inegalitatii flagrante intre oras si sat, precum si accesul inegal al populatiei la efectele modernizarii ar putea duce la aparitia unor mari tensiuni sociale. Revoltele rurale din 2005 au demonstrat faptul ca populatia din aceste zone nu mai este dispusa sa se supuna, la nesfarsit, unei administratii, in cel mai bun caz, incompetente. Desi are un buget care ii asigura supravietuirea si chiar extinderea, Uniunea Europeana pare ca a renuntat la pretentiile sale politice. Dominata de interesele nationale si de dorinta tarilor bogate de a contribui cat mai putin la bugetul general, UE isi va petrece anul viitor cautand motive politice pentru stoparea extinderii si consolidarea interna a structurii ce va numara, din 2007, nu mai putin de 27 de state.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite