De la o inmormantare la faima mondiala

Nu doar Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti a fost "burdusita" joi seara, ci si scena. Nu ai prea des ocazia sa vezi - in afara festivalurilor specializate - o suta de oameni trudind deodata

Nu doar Sala Mare a Teatrului National din Bucuresti a fost "burdusita" joi seara, ci si scena. Nu ai prea des ocazia sa vezi - in afara festivalurilor specializate - o suta de oameni trudind deodata la instrumente. Ce-i drept, nici membrii ansamblului "100 de viori - Budapest Gypsy Symphony Orchestra" nu au evoluat in permanenta la capacitate maxima, fiindca "bulibasii" instrumentistilor faceau cu randul. Ca doar sunt si ei oameni... Oamenii acestia au o istorie interesanta de aproape 20 de ani, care a inceput cu o intamplare tragica: moartea unuia dintre cei mai faimosi solisti din Ungaria. La inmormantarea sa, colegii au inceput sa cante, iar orchestra s-a nascut din acel moment de inspiratie. Tristetea de atunci a fost izvorul bucuriei indoite de mai tarziu: cea a nebuniei sonore de pe scena, dar si aceea a spectatorilor, care savureaza fiecare acord. Iar acordurile sunt alese cu grija: repertoriul include lucrari la auzul carora orice meloman tresare cu incantare. Liszt, Brahms, Bizet, Strauss, Haciaturian, Rossini, Berlioz au rasunat si la Bucuresti. Publicul a reactionat prompt: aplauzele au insotit intregul recital, punctand entuziast momentele de varf. E de neconceput ca un asemenea spectacol sa nu aiba clipele sale intense: tiganii sunt vestiti pentru pasiunea lor, pentru felul in care isi traiesc muzica. Numai ca Budapest Gypsy Symphony Orchestra nu este un ansamblu obisnuit. Membrii sai au colindat lumea, au cunoscut faima, au uitat de vremurile in care cantau numai printre prieteni, pentru a-si potoli tristetea sau ca sa-si celebreze fericirea. Au dat ochii cu obrazuri subtiri de peste tot, au intrat in altfel de cercuri si, drept urmare, s-au cizelat. Poate ca unii ar fi preferat ca acesti virtuozi sa fi ramas "proaspeti" si "autentici", sa nu se fi "domnit" intr-atat incat sa piarda din patima care le defineste etnia. Parca te-ai fi asteptat sa te tulbure mai mult, sa fie ei insisi mai "ravasiti" de ceea ce canta, mai "posedati". Au fost, in schimb, eleganti si simpatici, si-au facut temeinic treaba si si-au incheiat evolutia in urale. Si totusi... unde sunt tiganii lautari de altadata?