Peste 500 de indivizi devin anual profesori universitari

Baronul Mischie a vrut, in trei luni, sa fie uns si conferentiar, si profesor universitarIn Romania, doar cine nu vrea, nu ajunge profesor universitar ori conferentiar. Cel putin, aceasta este prima concluzie a statisticilor existente la Ministerul Educatiei, privind raportarile Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Numai in 2002, in cele patru sedinte ale CNATDCU-ului au fost unse cu

Romania are peste 3.700 de profesori universitari. Mai bine de 2.000 de persoane au primit acest titlu dupa 1990. Din cei peste 4.000 de conferentiari, 3.000 au fost numiti dupa 1990. In domeniul medical, numai in acest an, in cele doua sedinte ale CNATDCU, au fost numiti 75 de profesori universitari (la cele trei comisii - medicina, medicina dentara, farmacie) si 171 de conferentiari. Desi regulamentul prevede extrem de clar ca onoratele comisii, care functioneaza, au datoria sa fie extrem de exigente, sa verifice la sange dosarele trimise de catre senatele universitatilor, faptele dovedesc ca realitatea este cu totul si cu totul alta. E adevarat, dezvoltarea exploziva a invatamantului superior a creat un necesar foarte mare de cadre didactice cu titluri academice. Daca ne gandim doar ca universitatile particulare sau chiar si cele de stat au nevoie pentru a fi acreditate de un numar distinct de profesori universitari si de conferentiari, intelegem resortul care sta, de fapt, la baza functionarii procedurii de acordare a acestor titluri. Sigur, aici, in primul rand este vorba de foarte multi bani. Si cand e vorba de bani, in Romania, criteriile calitatii si competentei sar in aer. Explozia este atat de puternica, incat, membrii comisiilor de specialitate ale CNATDCU nu mai verifica daca sunt respectate criteriile de acordare a titlului academic, nu se uita prin "cartile", "manualele", "cursurile" solicitantilor si n-au cum sa constate ca acestea sunt furate de prin alte parti. E jenant ca rectorul UMF "Carol Davila" din Bucuresti, ca si comisia de specialitate a Senatului universitatii sa descopere plagiatul lui Beuran dupa ce i-au dat si propus titlul de conferentiar. Atat comisia de la UMF Bucuresti, cat si comisia de specialitate a CNATDCU, al carei presedinte este insusi L.M. Popescu, rectorul, trebuiau sa constate furtul, daca ar fi analizat cum spune legea dosarul doctorului Beuran. Ca la acest capitol este o debandada totala, putem ilustra cu istoria obtinerii titlurilor universitare de catre istoricul Mischie, presedintele Consiliului judetean Gorj, baron al PSD-ului. In luna martie 2002, dl. Nicolae Mischie a fost numit conferentiar universitar. La nici doua luni, in mai 2002, proaspatul conferentiar a venit la CNATDCU cu solicitarea si "dosarul" de rigoare, intocmit de Senatul Universitatii "C. Brancusi" din Tg. Jiu, pentru ocuparea si obtinerea postului si titlului de profesor universitar. Desi regulamentul spune ca intre cele doua titluri exista o diferenta, macar de carti scrise, dl. Mischie a cerut expres sa i se acorde titlul de profesor, fiindca intr-o luna jumatate "a mai scris doua carti". Statutul personalului didactic nu restrictioneaza, ca timp, obtinerea titlurilor, dar chiar si asa, arderea etapelor nu se poate face, fara a cumpani asupra valorii si competentei profesionale. Cel mai trist este ca pe mana acestor profesori si conferentiari, facuti la trei luni jumatate, se afla studentimea romana. Orice alt comentariu este de prisos.