Cel mai mare incendiu din ultimii 27 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focul care a cuprins 20 de hectare de pădure din Cluj a fost stins, în 3 zile, cu lopeţi şi măturoaie Refacerea pădurii distruse de flăcări în acest sfârşit de săptămână va dura

Focul care a cuprins 20 de hectare de pădure din Cluj a fost stins, în 3 zile, cu lopeţi şi măturoaie

Refacerea pădurii distruse de flăcări în acest sfârşit de săptămână va dura aproximativ 50 de ani şi va costa 60.000 de euro

Peste 20 de hectare de pădure de foioase şi răşinoase au fost distruse de flăcări în judeţul Cluj. Incendiul de pe Valea Caprei din Muntele Rece a izbucnit vineri după-masa.

Localnicii din satele învecinate au chemat imediat pompierii. "Numa am văzut un fum mare ce se înălţa spre cer. Era 5-6 după-masa", îşi aminteşte o localnică, Elisabeta Coşovac. Focul a fost stins abia duminică dimineaţa, cu mari eforturi din partea celor peste 190 de pompieri, la care s-au alăturat peste 200 de lucrători silvici şi localnici. Pagubele produse sunt estimate la 60.000 de euro, în condiţiile în care plantarea unui hectar de pădure costă aproximativ 3.000 de euro.

Foc stins ca în Evul Mediu

Flăcările au atins zeci de metri în înălţime, răspândindu-se cu repeziciune din cauza rafalelor de vânt, ce avea o intensitate de 100 kilometri la oră. Datorită zonei greu acceesibile, autospecialele nu au putut urca la locul afectat, astfel că pompierii s-au folosit de lopeţi şi măturoaie pentru stingerea flăcărilor. Li s-au alăturat localnicii, care au venit înarmaţi cu drujbe şi topoare, pentru a tăia copacii din calea focului, oprind astfel răspândirea acestuia.

Deşi incendiul a fost stins abia după trei zile, colonelul Vasile Şomlea, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj susţine că situaţia a fost sub control. "Nu a fost cazul să intervenim cu elicoptere, am stăpânit situaţia", a comentat Şomlea.

Cauza necunoscută

În ceea ce priveşte cauza izbucnirii incendiului, aceasta nu se cunoaşte până acum, iar pompierii nici nu au vreo speranţă că se va afla. "Incendiul a pornit de la mijlocul unui versant de 45 de grade. Ori a trecut cineva şi a aruncat un muc de ţigară, ori a pornit din cauza caniculei", a declarat Dorin Ciuca, director tehnic la Romsilva Cluj.

Reprezentanţii Romsilva susţin că zonele distruse vor fi delimitate, iar arborii vor fi tăiaţi, după care se va trece la replantarea lor.

Pagubele, acoperite în 50 de ani

Pentru a ajunge la maturitate, arborii plantaţi au nevoie de 60-70 de ani de acum înainte. Pădurea de răşinoase şi foioase distrusă în incendiul de la acest sfârşit de săptămână avea o vârstă cuprinsă între 30 şi 50 de ani.

Este cel mai mare incendiu din Cluj ca mod de manifestare în ultimii 27 de ani de când lucrez ca pompier
Colonel Vasile Şomlea,
şeful ISU Cluj

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite