Unde iesim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sibiu Poftiţi la petrecere! În acest weekend are loc cea de-a VIII-a ediţie a Serbărilor Câlnicului din Sibiu. Programul evenimentului din acest an cuprinde un recital de

Sibiu

Poftiţi la petrecere!

În acest weekend are loc cea de-a VIII-a ediţie a Serbărilor Câlnicului din Sibiu.

Programul evenimentului din acest an cuprinde un recital de muzică clasică de G.F. Handel şi G.Enescu, un spectacol de pirotehnie, concerte de orgă şi fanfară, târg de artă, expoziţii şi prezentări pe tema monumentelor istorice, proiecţii cu meciurile inaugurale ale Campionatului European de Fotbal în Piaţa Centrală a cetăţii şi multe alte surprize.

Cei doritori de senzaţii tari, distracţie şi multă stare de bine sunt aşteptaţi în Cetatea Câlnic (foto) din Sibiu. Intrarea este liberă.

Teatru neoavangardist în parc

Iubitorii de teatru pot urmări, sâmbătă, 7 iunie, de la ora 11.00, în Parcul Copou, spectacolul "Ţara lui Guffy", de Matei Vişniec. Tot lângă teiul lui Eminescu se va mai juca şi piesa "Viaţa mea sexuală", regizată de Radu Olăreanu, eveniment anunţat pentru ora 12.30, care face parte din agenda Festivalului Internaţional de Neoavangardă. Regizorul Mihai Mălaimare vă va întâmpina, duminică, de la ora 19.00, cu spectacolul de teatru "Gardienii veseli".

Iaşi

Muzica bună răsună în Moldova

S-au stabilit finaliştii concursului Heineken Music Thrist, iar aceştia sunt James Lavelle şi King Unique. Cei doi DJ vor fi gazdele unei superpetreceri, în aer liber, ce va începe sâmbătă, de la ora 21.00. Evenimentul are loc în parcarea galeriilor comerciale Felicia. Biletele variază între 20 şi 40 de lei şi pot fi procurate de la Cub XS Industry.

Cluj

Galele TIFF 2008

Sâmbătă seară, începând cu ora 22.30, are loc ceremonia de decernare a Premiilor TIFF 2008, la Opera Română din Cluj-Napoca. Unul dintre cele 12 filme cuprinse în competiţie va primi Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Organizatorii nu au anunţat încă celebrităţile care vor participa la eveniment, pentru că nu au confirmări din partea acestora. Preţul unui bilet este de 25 de lei.

Cluj

Catherine Deneuve, spectator

Celebra actriţă Catherine Deneuve soseşte, sâmbătă, la Cluj, pentru a participa la Festivalul TIFF, în calitate de invitat de onoare. Actriţa va primi premiul pentru întreaga carieră, din partea organizatorilor festivalului. Proiecţia filmului "Les Temps Oui Changent", ce are loc în onoarea ei, se va face la Cinema "Republica", începând cu ora 18.00. Preţul unui bilet este de 8 lei.

Cluj

EURO tribună Polus

Weekendul acesta, microbiştii care vor să vadă primele meciuri Euro 2008 împreună cu prietenii au, începând de sâmbătă, un loc special amenajat la Polus Center Cluj. Meciurile Campionatului European de Fotbal vor fi proiectate pe mai multe ecrane, instalate în zona foodcourt. EURO tribuna are o capacitate de 550 de locuri, iar cei prezenţi vor primi diverse premii puse "în joc" de partenerii proiectului. Aceste proiecţii vor avea loc pe toată perioada Campionatului.

Galaţi

Flori pe faleza Dunării din Moldova

În perioada 6-8 iunie, Grădina Botanică găzduieşte a XII-a ediţie a expoziţiei temporare "Flori la malul Dunării". Expoflora prezintă publicului noutăţi din domeniul horticulturii şi botanicii, ultimele varietăţi vegetale obişnuite şi aranjamente florale deosebite, plante naturale şi naturalizate, goblenuri şi tablouri cu tematică florală, ustensile pentru grădinărit, mobilier de grădină.

Evenimentul are loc la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, iar preţul unui bilet este de 4,5 RON pentru adulţi şi 1,5 RON pentru copii, elevi şi studenţi.

Bucureşti

Nai şi muzică egipteană în Capitală

Cunoscutul naist Gheorghe Zamfir (foto) susţine sâmbătă, 7 iunie, un concert alături de Orchestra Simfonică din Cairo şi Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, conduse de bagheta dirijorului Ovidiu Bălan. Spectacolul are loc la Sala Palatului, cu începere de la ora 19.00. Biletele costă 75 RON la categoria VIP, 50 RON la categoria I, 15 RON la categoria a II-a şi 10 RON la categoria a III-a.

Bucureşti

Arta coboară în stradă

Street Delivery este un eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărtureşti pentru valorificarea urbanistică a acestei străzi. În spaţiul delimitat de Muzeul Simu şi Şcoala Centrală de pe strada Verona veţi întâlni o expoziţie de mobilier urban, proiecţii de desene animate şi filme, ateliere de pictură pentru copii şi modelaj în lut, creaţie de păpuşi şi concerte: cvartet Anima, cvartet Nitere, Pavlov, Fanfara Transilvania, NU & Apa Neagră, Jazzadez, Fabatka, Gojira & Raku, Silent Strike (foto).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite