Cand iese la pensie ministra Muncii?

Din patru in patru ani, clasa politica deplange, in tonuri paroxistice, soarta pensionarilor. Nu e vorba, desigur, de compasiune, ci de un pragmatic calcul electoral: peste 6 milioane de potential

Din patru in patru ani, clasa politica deplange, in tonuri paroxistice, soarta pensionarilor. Nu e vorba, desigur, de compasiune, ci de un pragmatic calcul electoral: peste 6 milioane de potential votanti constituie o masa de manevra serioasa pentru cei angajati in batalia pentru Putere. Se fac promisiuni aiuritoare, in fata carora palesc si cele mai indraznete visuri de bunastare ale varstnicilor, saraciti si infometati de vicisitudinile tranzitiei. "Vom recalcula pensiile". "Se va trece la o recorelare totala". "Vom aplica reechilibrarea". "Sunt necesare indexari care sa creasca puterea de cumparare...". Promisiuni fara acoperire, uitate chiar in ziua castigarii alegerilor. In 2000 s-a promis recalcularea pensiilor. De fapt, recalcularea nu trebuia promisa, cata vreme era stipulata in chiar Legea pensiilor, votata de plenul Parlamentului, cu larga majoritate, in luna martie 2000. Si, la urma urmei, era un act de echitate, care ar fi adus pensiile la acelasi numitor, radiind toate inechitatile aparute intre diverse categorii de pensionari, incepand cu anul 1991. Cu alte cuvinte, politicienii promiteau ca se vor conforma Constitutiei, care garanteaza egalitatea de tratament intre toti cetatenii tarii. Dupa alegeri insa, PSD, partidul castigator, si-a dat, brusc, seama ca nici Legea pensiilor si nici Legea suprema nu pot fi respectate, din lipsa de bani, tehnica si documente si a abrogat recalcularea. In locul acesteia, pensionarii s-au ales cu surogatul numit recorelare partiala. Astfel, doar o parte a pensionarilor - in special cei cu venituri foarte mici - au (sau vor avea, de la 1 iulie anul acesta, cand se aplica ultima etapa a recorelarii) pensiile usor marite in termeni reali. Pentru marea masa a pensionarilor, recorelarea si indexarile trimestriale nici n-au acoperit cresterile de preturi din ultimii 3 ani. Multe pensii si-au pierdut cu mult din puterea de cumparare. Au ramas mari inechitati in sistem - se vorbeste, in continuare, de profesorul universitar cu pensie egala cu a femeii de serviciu, de inginerul cu o pensie de doua ori mai mica decat a colegului mai tanar, pensionat la cativa ani distanta. Aceste realitati sunt cunoscute prea bine si de catre guvernanti, desi PSD face mare tevatura de "succesul recorelarii". Drept pentru care, Elena Dumitru, ministrul Muncii, a promis, pentru 2005, o reechilibrare a pensiilor. Pentru asta, daca PSD va castiga alegerile, ar urma sa puna la bataie circa 500 de milioane de dolari. In loc sa taxeze promisiunea ca nerealizabila, Opozitia a dublat oferta: va aplica recalcularea care nu s-a facut in 2001, iar punctul de pensie va creste la cel putin 45% din salariul mediu brut pe economie. Tarasenia asta ar urma sa coste peste 1 miliard de dolari. Desigur, s-au identificat si sursele de finantare: eterna si fascinanta crestere a gradului de colectare a CAS, eterna si fascinanta reducere a muncii la negru, eterna si fascinanta crestere a numarului locurilor de munca s.a.m.d. Propune Elena Dumitru ca o parte din sumele obtinute de stat in urma privatizarilor sa fie utilizate pentru cresterea pensiilor. Opozitia pluseaza cu o si mai mare ineptie: sume din privatizare si parti din beneficiile societatilor si companiilor la care statul este actionar sa alimenteze conturile fondurilor de pensii administrate privat. Ca ce chestie sa subventioneze statul activitatea societatilor de asigurari si a bancilor care vor fi administratorii fondurilor private de pensii? Din comisioanele percepute de la fiecare asigurat in parte, acestea vor avea, oricum, profituri uriase. Dimpotriva, in momentul introducerii fondurilor de pensii obligatorii, administrate privat, va trebui, probabil, echilibrat Fondul public de pensii. Acesta urmeaza a fi saracit de faptul ca un procent insemnat din CAS va fi virat in conturile fondurilor private... Sustinerea financiara, de catre stat, a fondurilor private de pensii este o idee lansata miercuri de Gheorghe Barbu, vicepresedinte PD si candidat de ministru al Muncii intr-un eventual viitor cabinet desemnat de actuala Opozitie. Chestionat de ziaristi, dl. Barbu n-a putut explicita, coerent, detaliile acestei propuneri. Semn ca amanuntele sunt cunoscute doar de catre specialistii PD sau ai PNL in politici sociale. Aici este, credem, una din marile hibe ale administrarii sistemului romanesc de asigurari sociale: lipsa acuta a specialistilor autentici si proasta comunicare dintre specialisti si persoanele de decizie - ministri si secretari de stat. In privinta acestora din urma, in ultimul deceniu, cu una sau doua exceptii, a fost vorba de persoane care la fel de bine s-au priceput la administrarea Fondului de pensii, ca si la cultivatul verzei, la filatelie sau la invatamant. Incununarea o reprezinta fizicianul Elena Dumitru. La preluarea mandatului, domnia sa a constatat ca pensionarii si alte categorii defavorizate sufera si din cauza lipsei de informare, promitand ca va cauta sa le fie aproape, explicand personal, prin iesiri publice cu frecventa cel putin lunara, demersurile pe care le va intreprinde. Macar daca aceasta promisiune ar fi fost onorata si i s-ar fi putut trece cu vederea lipsa competentelor in domeniu. Insa de aproape 8 luni, de cand se afla la conducerea Ministerului Muncii, d-na Dumitru n-a reusit sa se remarce decat prin blocarea aplicarii Legii privind combaterea violentei in familie si alte initiative "populare".