24 de copii cu handicap sever din Targu Mures, evacuati pentru a face loc unor copii din orfelinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parintii a 24 de copii cu handicap sever din Targu Mures sunt scandalizati de o recenta propunere a Directiei pentru Protectia Copilului, potrivit careia micutii urmeaza sa fie privati de tratamentul

Parintii a 24 de copii cu handicap sever din Targu Mures sunt scandalizati de o recenta propunere a Directiei pentru Protectia Copilului, potrivit careia micutii urmeaza sa fie privati de tratamentul pe care il primeau zilnic la Centrul de Zi "Perseverenta", pentru a fi tratati in regim ambulatoriu, adica o data sau de doua ori pe saptamana. In locul lor ar urma sa fie adusi copii cu handicap din orfelinate, cu scopul nemarturisit, dar usor de banuit de catre parintii revoltati, ca autoritatile vor sa "bifeze" cat mai multi copii aflati in programe de reabilitare. Centrul de Zi "Perseverenta" a fost inaugurat acum doi ani, gratie eforturilor Fundatiei Alpha Transilvania si a unui program PHARE, si gazduieste 36 de copii cu handicap sever, care se bucura atat de recuperare neuromotorie, cat si de educatie. Copiii petrec acolo opt ore pe zi, ceea ce confera parintilor avantajul ca isi pot pastra slujbele. De cateva saptamani, Consiliul Judetean Mures, care a preluat finantarea programului, si Directia Judeteana pentru Protectia Copilului au decis ca 24 dintre copii sa fie tratati ambulatoriu, pentru a face loc acolo copiilor cu handicap din orfelinate. Evident, parintii vizati s-au revoltat, spunand ca li se limiteaza astfel copiilor lor dreptul atat la asistenta medicala, cat si la pregatirea scolara de care se bucurau acum zilnic. "Ni s-a spus ca tendinta este ca, pe viitor, copiii cu handicap sa fie integrati in scoli normale. Asa este, insa este foarte greu sa gasesti educatorii sau invatatorii care sa accepte in grupe sau in clase copii cu handicap sever" - ne-a declarat una dintre mame, care ne-a solicitat anonimatul pentru a nu periclita sansele copilului sau de a ramane, totusi, in centrul de zi. Presedinta Fundatiei "Alpha Transilvania", Eva Gyorki, este si ea intrigata de intentiile autoritatilor locale. "Nu vad de ce sa fie adusi aici copiii din orfelinate, din moment ce si aceste institutii au specialisti kinetoterapeuti si logopezi. Problema pleaca, de fapt, de la lipsa de fonduri pentru a ridica, in orfelinate, standardele cel putin la nivelul celor de la "Perseverenta"". Purtatoarea de cuvant a Directiei pentru Protectia Copilului, Magda Colceriu, sustine ca evacuarea celor 24 de copii se afla, deocamdata, doar in stadiul de intentie si va fi supusa unei dezbateri a Comisiei pentru Protectia Copilului in luna septembrie. Intrebata ce se va intampla cu educatia copiilor, dar si cu slujbele parintilor lor, daca decizia va fi pusa in practica, Mirela Colceriu ne-a declarat: "Parintii oricum sunt angajati de catre Directie ca asistenti ai copiilor lor, iar daca se va considera oportun, Inspectoratul Scolar ar putea aproba angajarea inca a unei invatatoare pentru copiii tratati in ambulator". Intrebata cu cat este platit, ca asistent, parintele unui copil cu handicap, Mirela Colceriu a raspuns senin: salariul minim pe economie. Iar Eva Gyorki ne-a declarat ca pentru copiii tratati in ambulator este imposibila includerea intr-un program educational, din moment ce ei vin acolo la tratament doar o data sau de doua ori pe saptamana.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite