Un gorjean a stat 11 ani in puscarie nevinovat
0Tribunalul Gorj a dispus, ieri, punerea in libertate a lui Marcel Tundrea, acesta fiind condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru viol si o crima pe care nu le-a comis. Tundrea a fost condamnat in
Tribunalul Gorj a dispus, ieri, punerea in libertate a lui Marcel Tundrea, acesta fiind condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru viol si o crima pe care nu le-a comis. Tundrea a fost condamnat in 1992 pe baza unei marturii depuse de o vecina care ulterior a recunoscut ca a mintit, femeia murind intre timp. Tundrea a adresat zeci de memorii autoritatilor prin care le atragea atentia ca este nevinovat. Dosarul a fost redeschis de procurorul Emil Mota. Acesta a dispus in urma cu putin timp efectuarea unui test ADN pe probele din dosar. De asemenea, Mota a cerut judecarea lui Tundrea in stare de libertate, instanta de judecata amanand de doua ori luarea unei decizii. Efectuarea testului ADN a condus Comisia Superioara a Institutului Mina Minovici sa afirme ca probabilitatea ca Tundrea sa fie autorul faptelor este zero. Liliana Clima, avocatul care l-a reprezentat pe Tundrea si acum 12 ani, a declarat ca va merge mai departe, cerand statului despagubiri pentru anii petrecuti de Tundrea in penitenciar. Instanta a stabilit, marti, ca Marcel Tundrea poate fi eliberat si rejudecat in stare de libertate, procesul urmand sa se reia la data de 18 mai, la exact 11 ani dupa ce acesta a fost condamnat la inchisoare. Tundrea a declarat, imediat dupa eliberare, ca a sperat tot timpul ca i se va face dreptate, fiind decis sa dea statul in judecata si sa ceara plata unor daune morale. Procurorul Ion Diaconescu, din cadrul Parchetului Gorj, cel care a instrumentat dosarul din 1992, a refuzat sa comenteze sentinta instantei.