La ghişeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice contribuabil se confruntă periodic, vrând-nevrând, cu administraţia de stat, cu Instituţia şi funcţionarii săi, în versiuni mai mult sau mai puţin birocratice. Ieri. În vremuri şi

Orice contribuabil se confruntă periodic, vrând-nevrând, cu administraţia de stat, cu Instituţia şi funcţionarii săi, în versiuni mai mult sau mai puţin birocratice.

Ieri. În vremuri şi locuri normale, interacţiunea cu administraţia e un rău necesar, un dat inevitabil bine reglementat, care se desfăşoară cursiv, se petrece sub semnul eficacităţii şi transparenţei.

azi.  În Europa Orientală cu precădere, administraţia se confundă întrutotul cu birocraţia. Iar relaţia cu instituţia devine, disproporţionat, una obsesivă, pasională, nevrozantă, cu întorsături şi rezultate neaşteptate.

Interfaţa dintre cetăţean şi funcţionarul-birocrat este, de cele mai multe ori, ghişeul.

Prin deschizătura zgârcită a ghişeului - confesional democratic în care se spovedesc de-a valma milioanele de contribuabili - se şoptesc mii de păsuri, se mărturisesc culpe, se pun probleme, pe moment majore şi întrebări, pe termen scurt, ultime.

La ghişeu se consumă, funcţionăreşte vorbind, drame. Se inventează, la secundă, şi se depăşesc, la minut, situaţii-limită.

Ţi se cere ceea ce n-ai şi ţi se oferă ceea ce nu-ţi trebuie, ceri sfaturi - primeşti ordine, pui întrebări - eşti muştruluit, te grăbeşti - eşti somat să aştepţi.

Imprevizibilul, netransparenţa şi perspectiva eşecului duc la o supralicitare emoţională a vizitei la instituţie. Frisonezi, ai trac, devii isteric, panicard, defetist.

Dintr-o astfel de instituţie nu pleci pur şi simplu. Rămâi afectat, ca în urma unei întâlniri fatidice: eşti recunoscător sau ranchiunos, te simţi înţeles sau ignorat, eşti euforic, uşurat sau înjuri cu obidă - după cum ţi-a fost norocul.

Părăseşti Instituţia ridicol de vesel, după o mică victorie, sau inadmisibil de trist, în perspectiva unei reveniri.

image

Ţi se cere ceea ce n-ai şi ţi se oferă ceea ce nu-ţi trebuie

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite