Să (fiţi) înţepaţi bine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii au auzit, alţii nu ştiu nimic. Puţini le-au făcut până acum. Mai sunt şi cei care ştiu, dar nu vor. Cam aşa gândesc oamenii despre ideea guvernanţilor de a trimite România la analize

Unii au auzit, alţii nu ştiu nimic. Puţini le-au făcut până acum. Mai sunt şi cei care ştiu, dar nu vor. Cam aşa gândesc oamenii despre ideea guvernanţilor de a trimite România la analize medicale

O ţară întreagă trebuie înţepată, controlată la plămâni, ficaţi, inimă şi altele. Chiar şi la cap, dacă e nevoie. Astea sunt analizele medicale pe care trebuie să le facă românii, la iniţiativa Ministerului Sănătăţii, începând din acest an.

Să vedem câţi dintre noi mai sunt sănătoşi. Dacă o mai fi careva sănătos în ţara asta!

La umbra nucului bătrân, într-una din bodegile de pe marginea şoselei, ne oprim la un pahar de vorbă printre numeroşii muşterii din comuna Cernica. Se "sprijinea" fiecare în câte o halbă de bere rece, să scape de caniculă.

Aruncăm în public întrebarea despre analizele medicale.

Se lasă brusc liniştea. Răsare la un moment dat "sclipirea" unui hâtru care "scufundă" sănătatea în politică. "Iar fac plenare, analize?", zice moşneagul în maiou, zâmbind, în timp ce "colegii" de la alte mese, mai tineri, se fâstâcesc pe "seceta" asta de idei. "Auuu", exclamă cineva, după ce le explicăm celor lipsiţi de informaţii proaspete că e vorba de medic, ace, control la plămâni şi alte operaţiuni.

"Ace? Iar ne dă ţepe?", vine spre noi o înjurătură de peste drum.

Pământul se "aude" mai tare decât ei şi când îi întreb dacă se vor duce la medicul de familie, că doar le va sosi în plic, acasă, chemarea la "interogatoriu", după cum vede altul problema.

Cu haine de sărbătoare la cabinet

Cu totul alta era situaţia la cabinetul medical din aceeaşi localitate, aflată la doi paşi de Bucureşti. Uite că mai sunt şi oameni conştincioşi, care au lăsat de-o parte sapa, şi-au scos hainele bune din dulap, taman în mijlocul săptămânii, ca în zi de sărbătoare, să meargă unde i-a trimis guvernul.

Aşa ne zice Sanda Zamfir, care scoate dintr-o sacoşă plicul cu talonul pentru analize, pe care îl găsise în căsuţa poştală cu numai o zi în urmă. "M-am grăbit să vin", aud de la interlocutoare, care îşi aştepta rândul la uşa doamnei doctor, alături de câţiva concetăţeni, majoritatea cu părul alb.

Bătrânii aleargă mai repede decât tinerii

Batem la uşă, intrăm, ne primeşte Maria Agaficioaia, medicul, care ne anunţă, uitându-se în catastif, că luna asta s-au prezentat la ea 23 de persoane. Conform procedurii, primeşti ţidula de la stat, pentru analize, în luna în care te-ai născut, te duci cu talonul la medicul de familie şi acolo eşti programat pentru setul celor nouă analize gratuite.

"În general, într-o lună am cam 600 de consultaţii", aflăm de la sursa autorizată, care zice că, în medie, cam 50 de oameni vin lunar să ceară una sau mai multe investigaţii de laborator.

E adevărat că cei mai mulţi intră în categoria bătrânilor şi a celor care aleargă la doctor doar când îi "fugăreşte" boala. Afecţiunile cardiovasculare sunt la "modă", dar cancerul vine tare din urmă.

Datoria cetăţenească aşteaptă la uşa doctorului

Cu pielea zbârlită de asemenea veşti ne întoarcem în Capitală, oprindu-ne pe Şoseaua Pantelimon, la Policlinica cu plată numărul 2. Bucureştenii sunt la ora asta fie mai leneşi decât ţăranii, fie plecaţi în concediu.

Cum să explici altfel că tot în luna iulie, tot la un medic de familie, dar de data asta din Capitală, care are tot vreo 2.000 de oameni arondaţi, ca şi colegul său din mediul rural, numai cinci persoane au venit la doctorul Mauch Ivar Georg, după ce au primit acasă aceleaşi taloane pentru analize?!

O fi şi teama de ace, opinez eu.

Nici pomeneală, mă combate omul în halat alb, care zice că 60% din pacienţii săi îşi investighează cel puţin sângele în fiecare an.

De unde rezultă că tot bolile cardiovasculare sunt pe primul loc. În sfârşit, a fost eliminată diferenţa între sat şi oraş! "De ani de zile lumea poate să facă analize gratuite, o dată pe an, nu e nimic nou acum", zice profesionistul.

"Programul e bun, dar trebuia făcut mai mult, astfel încât românii să fie lămuriţi să vină acum la control", opinează medicul. Ieşim pe holul plin de feţe posomorâte care îşi aşteptau rândul la consultaţie, pentru diverse motive.

Întreb o bătrânică din faţa altei uşi, închise, dacă ştie de programul guvernamental de analize. "Ştiu, maică, eu le-am făcut deja. Aştept rezultatul. A întârziat medicul, stau aici de două ore. O veni el până la urmă", e convinsă femeia, care e decisă că trebuie să-şi ducă până la capăt datoria cetăţenească.

Cum se derulează Programul de evaluare a stării de sănătate

Cetăţenii României vor beneficia gratuit de o consultaţie clinică şi un set gratuit de analize. Fiecare persoană va primi acasă o scrisoare cu paşii de urmat şi cu două taloane nominale. Pe un talon scrie "Medic". Cu acest talon, pacientul se va prezenta, în luna în care este născut, la medicul de familie la care este înscris.

Acest talon va rămâne la medicul de familie. Pe al doilea talon scrie "Laborator de analize" şi cu el cetăţeanul se va prezenta la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate.
Fiecare persoană beneficiază gratuit de o consultaţie şi de un set de cel mult nouă analize - recomandate de medicul de familie, în valoare totală de 50 de lei.

Dacă în urma acestor analize medicul de familie suspicionează existenţa unei boli ce nu poate fi rezolvată la cabinet, pacientul va fi trimis cu bilet de trimitere la medicul specialist.

În final, pe baza tuturor acestor informaţii, tot medicul de familie va fi cel care va trage concluziile asupra stării de sănătate a pacientului. De asemenea, vor fi programaţi în perioade bine stabilite de medicul de familie şi cetăţenii neasiguraţi care au solicitat să se înscrie pe lista sa.

Parcursul unui cetăţean în acest program va fi: medic de familie - laborator pentru recoltare analize - medic de familie pentru interpretare analize şi recomandări în funcţie de rezultate.

Nu vor face acest control: persoanele care în ultimele 30 de zile au efectuat analizele menţionate în program, bolnavii cronici cunoscuţi şi dispensarizaţi de către medicul de familie şi care în ultimele 90 de zile au efectuat analizele menţionate în program şi copiii de la 0-3 ani.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite