Unei fetite de 6 ani i-a fost salvat piciorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipa de chirurgi de la Spitalul "Marie Curie" din Capitala a reusit sa salveze de la amputare piciorul stang al unei fetite de sase ani, care suferea de mult timp de o boala care i-a macinat osul,

O echipa de chirurgi de la Spitalul "Marie Curie" din Capitala a reusit sa salveze de la amputare piciorul stang al unei fetite de sase ani, care suferea de mult timp de o boala care i-a macinat osul, a declarat dr. Gheorghe Burnei, coordonatorul grupului operational. Pentru ca medicii au folosit o tehnica noua, ei au fost rezervati in privinta evolutiei postoperatorii, de aceea au anuntat reusita abia dupa vindecare si dupa recuperarea portiunii de cinci centimetri din picior pe care fetita o pierduse din cauza bolii. In urma unei infectii osoase (osteomielita acuta) localizate la nivelul tibiei, osul s-a inflamat (osteita), a urmat o fractura care nu se vindeca, asociata cu o scurtare cu cinci centimetri a piciorului, a explicat dr. Burnei. Aceste chinuri au durat trei ani, dupa care mama a ajuns cu fetita la spitalul bucurestean. "Am intervenit dupa o tehnica noua. Interventia este simpla, minim invaziva si de maxima eficienta", a adaugat coordonatorul echipei de interventie. Medicii au implantat un fixator extern si au incizat tegumentul pe o portiune de doi centimetri, la nivelul focarului de pseudartroza (fractura care nu se vindeca). Prin aceasta incizie, a fost introdusa o freza eliptica prin care au fost macerate extremitatile pseudartrozei, pana la dezobstrurarea canalului medular. Dupa alungire, in zona de elongatie, a fost efectuat un transplant autogen de celule stem pluripotente din maduva, a mai spus medicul. Dupa aproape o jumatate de an de la interventie, doctorii au respirat usurati: operatia a fost un succes, copilul va merge perfect si, mai mult chiar, va putea face sport de performanta, daca va dori acest lucru. Dupa procedeul clasic de tratament, vindecarea pseudartrozei si alungirea piciorului ar fi durat cel putin patru ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite