Ce facem în caz de cutremur?
0O simulare a efectelor cutremurelor de genul celor produse în regiunea seismică Vrancea va fi organizată, astăzi, de către prof. dr. ing. Nobuo Fukuwa, expert japonez în comportarea şi
O simulare a efectelor cutremurelor de genul celor produse în regiunea seismică Vrancea va fi organizată, astăzi, de către prof. dr. ing. Nobuo Fukuwa, expert japonez în comportarea şi protecţia populaţiei în caz de cutremur. Specialistul nipon va face o demonstraţie cu un minisimulator mobil japonez de cutremure, numit "Bururu", cu ajutorul căruia se va observa efectul diferenţiat al mişcărilor telurice, în cadrul seminarului "Ce facem în caz de cutremur?", organizat de Primăria Sectorului 2, la Liceul "I.L. Caragiale". Delegaţia condusă de prof. Fukuwa face parte din Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională şi va prezenta şi tehnici noi, precum şi recomandări moderne de educaţie aplicate în Ţara Soarelui Răsare.